miercuri, 14 septembrie 2011

Ungaria scandalizeazã din nou Uniunea Europeană, prin măsurile anticriză propuse de Guvernul lui Viktor Orban. Budapesta cere ca populaţia să poată rambursa la rate fixe de schimb creditele în euro şi în franci elveţieni. Imediat după anunţarea măsurilor, acţiunile ungare au scăzut puternic. Guvernul Orban a luat şi alte decizii anticriză controversate, considerate populiste, ca naţionalizarea fondurilor private de pensii şi taxe speciale impuse băncilor. Pe de altă parte, Ungaria acordă alocaţii numai dacă cei mici nu absentează nemotivat de la şcoală, iar ajutoarele sociale sunt plătite în schimbul muncii în folosul comunităţii.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Angela Merkel nu va permite intrarea Greciei "într-o insolvenţă necontrolată"
* Italia a vândut obligaţiuni la un randament record
* Autorităţile de la Roma vor sprijinul Chinei
Grecia are 98% şanse să intre în default (incapacitate de plată) în următorii cinci ani, în condiţiile în care premierul elen George Papandreou nu va reuşi să îi asigure pe investitori că ţara sa poate supravieţui crizei datoriilor din zona euro, informează agenţia Bloomberg.
Peter Tchir, fondator al fondului speculatuiv "TF Market Advisors" din New York, declară: "Toată lumea ia în calcul un default al Greciei într-un termen apropiat şi cred că acesta va fi un eveniment dur. E clar că programul de austeritate al ţării nu funcţionează".