duminică, 30 octombrie 2011

Micile afaceri din țara noastră sunt susținute cu fonduri europene pentru a-și crește competitivitatea, astfel încât să-și poată exporta producția. Participarea la târguri și expoziții și publicitatea în spațiul virtual sunt două dintre modalitățile de promovare a întreprinderilor mici și mijlocii, care sunt finanțate prin acest apel de proiecte. Valoarea maximă a sprijinului financiar nerambursabil este de 840.000 de lei (echivalentul a 200.000 de euro) pe proiect, dar nu mai mult de 20% din valoarea cifrei de afaceri anuale înregistrate în ultimul exerciţiu financiar încheiat de către societatea care solicită finanțarea. În ceea ce privește intensitatea maximă a sprijinului financiar nerambursabil acordat, aceasta este de 70% din totalul cheltuielilor eligibile pentru microîntreprinderi şi întreprinderile mici și de 60% pentru întreprinderile mijlocii. Pot solicita și obține finanțare nerambursabilă doar companiile care au obținut profit sau profit din exploatare în ultimul exercițiu financiar, înainte de data depunerii cererii de finanțare. De asemenea, reprezentantul legal al societății trebuie să nu fi suferit condamnări definitive din motive profesionale sau să fi fost implicat în cazuri de corupție sau fraudă.
ACTE NECESARE : Cererea de finanțare, inclusiv docu­men­tația de preț care a stat la baza fundamentării bugetului proiectului; Hotărârea AGA/CA de aprobare a proiectului și a tuturor cheltuielilor legate de proiect; Bilanțul contabil pe 2010, inclusiv contul de profit și pierdere; CV-urile echipei care asigură managementul proiectului; Certificatul constatator în original, emis cu 60 de zile anterior datei depunerii pro­iectului; Scrisoarea de confort angajantă sau extras de cont de depozit; Declarația pe propria răspundere că societatea nu se află în dificultate; Declarația de eligibilitate și cea de anga­jament (de finanțare a cheltuielilor neeligibile și a cofinanțării).

Niciun comentariu: