vineri, 20 iulie 2012

Resursele existente acoperă necesarul „naționalizării“ băncilor grecești din România. Apar totuși legi care să permită utilizarea banilor publici pentru salvarea băncilor
După ce anul trecut a în­ființat fondul de restruc­turare al sistemului ban­car, administrat de Fondul de Garantare a Depo­zi­te­lor în Sistemul Bancar (FGDB), în care s-au strâns peste 50 de milioane de lei în primul semestru din 2011, BNR își continuă activitatea prudențială, obținând o ordonanță de urgență care va permite Ministerului Finanţelor să acorde bani, cu împrumut, instituţiilor de credit aflate în dificultate, în situaţia în care resursele Fondului de garantare ar fi insuficiente pentru acoperirea necesarului respectivei instituţii.
Noua lege pregătește sistemul bancar românesc pentru un eventual colaps al băncilor din Grecia, chiar dacă băncile locale cu capital grecesc au un indicator de solvabilitate bun.

Niciun comentariu: