duminică, 30 septembrie 2012

UDMR va înainta în Parlament un proiect de lege care să reglementeze respectarea proporţiei etnice în instituţiile publice, a declarat, joi, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.
Intenţia a fost anunţată într-o conferinţă de presă în care primarul s-a referit, printre altele, la sentinţa dată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) la reclamaţia formulată de senatorul PC Dan Voiculescu cu privire la discriminarea românilor din Sfântu Gheorghe.
"CNCD a stabilit că reclamaţia a fost nefondată. În ce priveşte angajaţii de la Primărie nu s-a găsit niciun element care să arate că există o discriminare legată de etnie sau altceva", a declarat Antal Arpad.  Acesta a mai spus că în decizia CNCD este menţionat, însă, un lucru care i se pare deosebit de important, anume respectarea proporţionalităţii etnice în instituţiile bugetare.  "Important e că în această decizie a CNCD se vorbeşte despre ce am mai spus şi eu - că ar trebui ca autorităţile statului să fie atente la proporţionalitatea etnică în instituţiile bugetare (...) Drept urmare, prin intermediul parlamentarilor UDMR, vom propune o lege în acest sens care să acţioneze, bineînţeles, la nivel naţional în toate instituţiile publice de stat, nu doar în cele locale", a mai spus Antal Arpad.  La începutul acestui an, s-a depus o sesizare la CNCD privind o potenţială discriminare a cetăţenilor de naţionalitate română din municipiul Sfântu Gheorghe, arătând că printre cei 119 angajaţi ai Primăriei nu există nici un român, deşi în acest oraş trăiesc peste 14.000 de cetăţeni de această naţionalitate. AGERPRES

3 comentarii:

Anonim spunea...

Hannes Swoboda, liderul grupului Socialistilor si Democratilor (S&D) din Parlamentul European (PE), a acuzat-o pe Viviane Reding, comisar pentru justitie si vicepresedinte al CE, ca a dat dovada de partizanat politic in cazul Romaniei si s-a folosit de caz pentru a-si face imagine, informeaza Agerpres. Afirmatii liderului socialist au fost facute in cadrul unei conferinte de presa la Bruxelles la care au mai luat parte presedintele PES Serghei Stanisev si premierul roman Victor Ponta.

"Premierul Victor Ponta a recunoscut ca a facut greseli tactice, dar nu de substanta. Critica mea este ca conducerea prin decrete a fost modul de a guverna al domnului Traian Basescu si al guvernului sau. Cred ca au fost 30 sau 40 decrete in ultima luna a fostului guvern. Asta nu este acceptabil pentru mine, de asta i-am spus domului Victor Ponta, schimbati constitutia pentru ca asta nu este acceptabil. Dar niciodata Comisia nu i-a spus domnului Basescu sau guvernului nu mai faceti asta, nu este in ordine. Este vorba de numirea unor personalitati care deodata sunt sacrosante, dar nu erau independente, erau prieteni politici ai domnului Basescu. Asta e de asemenea o critica pe care o fac", a declarat Swoboda.

Anonim spunea...

Institute of Electrical and Electronics Engineers (IEEE), una dintre cele mai mari asociatii tehnice profesionale din care fac parte ingineri, computer scientists si cercetatori, a facut publice din greseala numele de utilizator si parolele a 100.000 de membri, circa 25% din totalul comunitatii, informeaza NBC News. Descoperirea a fost facuta pe 18 septembrie de Radu Dragusin, un asistent universitar la Departamentul de Informatica al Universitatii din Copenhaga originar din Botosani.

Anonim spunea...

"Cred că există un număr mare de investitori care ar vrea ca Uniunea Europeană să se destrame",