joi, 18 octombrie 2012

Venirea în România a celor mai importanţi lideri europeni, Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European, a mai multor comisari, inclusiv a Vivianei Reding, deosebit de critică faţă de România în ultima vreme, a cancelarului german Angela Merkel, pune Bucureştiul pe harta politică europeană a acestor zile. PDL, partidul gazdă al reuniunii (împreună cu UDMR), are toate motivele să se mândrească cu performanţa, dar nu trebuie uitat că România a fost aleasă ca ţară de desfăşurare a reuniunii pe când democrat-liberalii erau la putere. Între timp, aceştia au pierdut guvernarea şi au trecut şi printr-un moment delicat odată cu suspendarea lui Traian Băsescu şi un rezultat mai puţin mulţumitor la locale.
Miercuri vor lua cuvântul Jose Manuel Barroso, Angela Merkel, Herman Van Rompuy, Traian Băsescu. Alături de aceştia vor mai avea discursuri Wilfried Martens, liderul PPE din PE francezul Joseph Daul, premierul moldovean Vlad Filat, secretarul PPE Antonio Lopez-Isturiz, preşedintele APCE Jean-Claude Mignon, premierul Spaniei Mariano Rajoy, fostul preşedinte al Georgiei Mihail Saakashvili, premierul grec Antonis Samaras, vicecancelarul austriac Michael Spindelegger, premierul polonez Donald Tusk.
PPE este în acest moment cea mai influentă familie politică în Europa: are şefi de state şi guverne în 16 ţări membre UE şi în şapte ţări non-UE, preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului European, 13 membrii ai Comisiei Europene şi 271 de membrii ai PE.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Discursuri înflăcărate ale liderilor USL pe cel mai mare stadion de fotbal din Bucureşti. Crin Antonescu nu şi-a reprimat celebrul gest de salut cu mâna ”marca Hitler”. Membrii de partid plus galeriile Steaua şi Dinamo l-au aplaudat extaziaţi. Discursurile liderilor USL au avut accente naţionaliste. Mega-mitingul a semănat cu acţiunile de propagandă ale naziştilor.

Citiţi mai mult: Stiri si Actualitate > Ultimele stiri si stirile zilei online > Evenimentul Zilei > EVZ.ro http://www.evz.ro/index.html#ixzz29bKFsD7s
EVZ.ro

Anonim spunea...

Ultima găselniță în materie de leacuri pentru chelie e laserul cu flacără roșie, care a înnebunit politicienii și vedetele. Într-un an, părul se regenerează din plin.

Sursa: MARIAN ILIECei care ţin la imagine nu se împacă uşor cu gândul că aparatul de ras sau peruca sunt singurele soluţii pentru chelie. La început, încearcă să-şi recapete podoaba capilară cu şampoane şi poţiuni, dar când părul se lasă aşteptat, chelioşii hotărâţi apelează şi la bisturiu. De curând, un dermatolog a adus însă în ţara noastră un laser american, care redă podoaba capilară în câteva luni, fără ace şi dureri.

Anonim spunea...

"Am convingerea că acest Congres, care stabileşte coordonatele politice ale Partidului Popular European pentru următorii 10-20 de ani, va întări solidaritatea şi coeziunea membrilor săi şi va stimula dezbaterile propice identificării celor mai bune răspunsuri la provocările cu care Europa se confruntă în plan intern şi extern pe termen scurt, mediu şi lung", a spus preşedintele.

Potrivit lui Băsescu, prelungirea crizei economice şi financiare, cu consecinţe majore în plan social, generează un alt tip de criză – o criză politică şi de încredere – care se reflectă în mod vizibil în noul euro-scepticism în creştere şi, mai ales, în noi manifestări în statele membre care ameninţă bazele democratice ale sistemelor politice.

"Această criză de încredere în capacitatea sistemelor noastre politice bazate pe democraţie, de a produce soluţiile de relansare economică mult-aşteptate este mai gravă şi necesită, de aceea, o mobilizare de resurse imediată la scara întregii Uniuni", a spus Băsescu.

Potrivit lui Băsescu, mecanismele de guvernanţă stabilite de Tratatele Uniunii Europene nu sunt suficiente pentru gestionarea crizei actuale şi asigurarea creşterii economice durabile în condiţiile unei rate ridicate de ocupare a forţei de muncă.

"În opinia noastră, devine tot mai clar că viitorul nostru, dacă îl dorim în prosperitate economică şi securitate socială, constă în mai multă Europă, dar şi o mai bună Europă, adică în consolidarea şi continuarea integrării Uniunii Europene in ritm accelerat. Singurele opţiuni viabile pentru depăşirea dificultăţilor rămân acţiunea strâns coordonată a statelor membre, dialogul constant între instituţii comune şi state, definirea în comun a priorităţilor de acţiune şi a direcţiilor de evoluţie", a spus preşedintele.