joi, 8 noiembrie 2012

Englezii ar vota in numar foarte mare în favoarea unei retrageri a ţării lor din Uniunea Europeană (UE), în cadrul unui eventual referendum asupra acestui subiect, a relevat joi un sondaj al Institutului YouGov, care confirmă o prevalenţă a euroscepticismului în Marea Britanie, relatează AFP.
Dacă li s-ar oferi opţiunea să rămână sau să se retragă, 49% dintre britanici afirmă că ar vota pentru o retragere din UE, în timp ce 28% s-ar pronunţa în favoarea rămânerii. Aproximativ 17% s-au declarat indecişi.
Acelaşi sondaj, realizat în Germania de către acelaşi institut, în aceeaşi perioadă, oferă rezultate diametral opuse. Aproxiamtiv 57% dintre germanii chestionaţi sunt în favoarea rămânerii ţării lor în UE, 25% afirmă că vor o retragere, iar 9% se declară nehotărâţi.
În Franţa, 43% afirmă că vor să rămână în uniune, 32% vor retragerea, iar 10% se declară nedecişi.
Viziunile şi ale unora şi ale altora sunt mai puţin depărtate în ceea ce priveşte perspectivele europene, locuitorii celor trei ţări având opinii sumbre. Cei mai pesimişti sunt francezii (66%), urmaţi de britanici (65%) şi germani (54%).
"Decalajul marcat asupra sentimentului britanicilor şi germanilor în raport cu apartenenţa ţărilor lor la UE subliniază importanţa provocării cu care se confruntă David Cameron şi Angela Merkel, care urmează să încerce să ajungă la un acord cu privire la bugetul european", în cadrul unui summit extraordinar la Bruxelles, în parioada 23-24 noiembrie, a relevat Joe Twyman, director pentru Studii Politice şi Sociale în cadrul YouGov.
Aceste date privind Marea Britanie, Germania şi Franţa sunt incluse în ultimul barometru EuroTrack, realizat de către YouGov, cu privire la situaţia opiniei publice în Marea Britanie, Germania, Franţa, Danemarca, Suedia, Finlanda şi Norvegia.
În cadrul acestui sondaj au fost chestionaţi 1.637 de britanici, 1031 de francezi şi 1.018 germani, în perioada 19-28 octombrie.

Niciun comentariu: