duminică, 24 februarie 2013

O suma de aproximativ 306 milioane euro va fi transferata Romaniei pana in 2016 sub forma de asistenta financiara nerambursabila catre programe si proiecte in diverse sectoare precum protectia mediului, conservarea patrimoniului cultural, justitie si societate civila, potrivit unui comunicat emis vineri de Ambasada Norvegiei la Bucuresti, citat de Agerpres.
Ambasadorul Norvegiei la Bucuresti, Oystein Hovdkinn, a avut vineri o intrevedere cu ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, pentru a discuta despre sprijinul financiar acordat Romaniei de Norvegia prin intermediul Granturilor norvegiene.
Potrivit unui comunicat al Ambasadei Norvegiei, aproximativ 25 de milioane de euro vor fi alocati sectorului justitie si afaceri interne iar programele aferente acestui sector vor fi lansate in cursul acestui an.  "In conformitate cu cadrul administrativ asupra caruia s-a convenit, Ministerul Justitiei va administra, in calitate de Operator de Program, mare parte din fondurile alocate sectorului justitie si afaceri interne. Acestea vor sprijini justitia din Romania in privinta implementarii noilor coduri juridice, vor contribui la imbunatatirea standardelor din penitenciarele si serviciile de probatiune romanesti, precum si la combaterea violentei domestice, a crimei organizate si a traficului de fiinte umane", se arata in comunicat.In timpul discutiilor, ambasadorul Hovdkinn a mentionat rata mare de absorbtie, de 85%, in perioada anterioara de finantare, de pana in 2011, Romania beneficiind pentru acest interval de aproape 100 de milioane de euro in sectoare-cheie precum protectia mediului, productie sustenabila, sanatate si ingrijirea copilului, patrimoniu cultural si sectorul ONG.
Diplomatul norvegian a transmis mesajul beneficiarilor referitor la fondurile norvegiene, la faptul ca acestea au fost flexibile si usor de accesat si utilizat. Ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, i-a multumit ambasadorului pentru sprijinul constant acordat de Guvernul norvegian in finantarea de proiecte strategice pentru sistemul judiciar din Romania in contextul implementarii noilor coduri juridice, precum si in alte domenii care tin de justitie si afaceri interne.  Sursa citata mentioneaza ca prin Acordul pentru Spatiul Economic European (SEE), trei state non-membre ale Uniunii Europene, Norvegia, Islanda si Liechtenstein, fac parte din Piata Interna Europeana si contribuie la coeziunea regionala prin intermediul unor programe precum Granturile SEE si cele Norvegiene.
Dintre acestea, Norvegia este principalul donator, contribuind cu 97% din suma totala. Granturile SEE si norvegiene sunt de asemenea menite sa consolideze relatiile bilaterale dintre Norvegia si Romania.

4 comentarii:

Anonim spunea...


ULTIMA ORA







Acum o zi Liga I: CSMS Iasi - Rapid 0-1


Acum o zi Ungureanu, intrebat de jurnalisti despre candidatura sa la prezidentiale: Cu un candidat ca Antonescu nu vi s-ar parea normal sa candidati?


Acum o zi Crin Antonescu: Basescu ne-a scris mie si lui Ponta ca daca nu punem mai repede procurorul general si seful DNA o sa fim vinovati de neintrarea in Schengen


Acum o zi Un ministru german propune ca saracii sa manance produsele cu carne de cal retrase de pe piata, in loc sa fie aruncate/ Scandalul se extinde in Italia


Acum o zi ​​VIDEO Ce nu s-a vazut la TV la congresul PNL in care Crin Antonescu a fost reales presedinte


Acum o zi Rugby: Romania a invins Spania 25-15 (19-3) in Cupa Europeana pe Natiuni


Acum o zi Sute de kilograme de carne congelata, aruncate pe malul lacului Tarnita (Cluj)


Acum o zi Scandalul carnii de cal: avalansa de cereri la Eurofins, lider mondial in domeniul bioanalizei

Anonim spunea...

Grupurile societăţii civile bulgare, aflate la originea unei mobilizări care a condus la demisia guvernului conservator, s-au reunit sâmbătă pentru a îşi organiza şi formula revendicările pentru manifestaţiile prevăzute în toată ţara

Anonim spunea...

Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din Banca Naţională a României (BNR), a declarat, ieri, în timpul unui seminar organizat de Piaţa Financiară, că BNR a impus mai multor bănci o limită a solvabilităţii de 10% şi că una dintre acestea are o solvabilitate între 8-10%.
"Sunt 16 -17 bănci unde am impus o limită de solvabilitate mai mare, de 10 % nu de 8%, şi cu raportare lunară nu trimestrială, având în vedere evolutţa lor precedentă. Există o bancă cu solvabilitate între 8-10 la sută".
Nicolae Cinteză a mai precizat că activitatea de creditare a băncii cu solvabilitatea între 8-10% a fost interzisă, susţinând că principalul risc al următorilor trei ani e lipsa capacităţii sau voinţei acţionarului de a susţine banca

Anonim spunea...

Agentia bulgara Novinite relateaza ca, la aceasta ora, Sofia este paralizata de protestul de amploare desfasurat in centrul capitalei: doar metroul mai functioneaza, autobuzele si celelalte mijloace de transport sunt oprite, iar taxi-urile nu ofera curse nici macar la marginea orasului.

Oamenii merg pe jos si se alatura in mod spontan multimii de protestatari, care numara in prezent circa 30.000 de persoane, numarul fiind in crestere.

Multimea e in continua miscare - de la intersectia de la podul Orlov Most la sediul Parlamentului, apoi la Palatul Prezidential, inapoi la Parlament, apoi la Curtea Suprema si trec in prezent pe langa cladirea Consiliului de Ministri, insa continua sa se deplaseze, fara a se opri intr-un singur loc.

Nu sunt raportate ciocniri, agresiuni, provocari si alte incidente. De alfel, nici prezenta fortelor de ordine nu este foarte mare. Echipe de jandarmi sunt plasate doar in apropierea Parlamentului, a Palatului Prezidential si la sediul companiei cehe de distributie a energiei electrice CEZ.

In Sofia, situatia este cu atat mai complicata cu cat, la Catedrala Alexander Nevsky, se desfasoara totodata o procesiune cu ocazia alegerii noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare, respectiv mitropolitul orasului Ruse, Neofit.

Intrucat la ceremonia religioasa participa mai multi politicieni importanti - ministrii din Cabinetul demisionar, presedintele Parlamentului, presedintele tarii, fostul premierul, liderul socialist Sergey Stanishev, fostul tar si premier Simeon Saxe-Coburg, parlamentari, diplomati si alti oficiali - exista temeri ca ar putea izbucni incidente.

Presedintele bulgar Rosen Plevneliev, venit in fata manifestantilor, a fost intampinat cu un val de fluieraturi, in timp ce acesta le-a multumit pentru "atitudinea lor civila activa".

Plevneliev i-a invitat pe reprezentantii manifestantilor, impreuna cu cei ai sindicatelor si patronatelor, sa "discute problemele importante ale tarii" saptamana viitoare, la Presedintie.

Guvernul bulgar a demisionat miercuri, sub presiunea strazii, iar presedintele Rosen Plevneliev urmeaza sa formeze un Cabinet de tehnocrati, insarcinat cu organizarea alegerilor anticipate in aceasta primavara.