vineri, 3 mai 2013

Sa sparam ca Englezii ne scapa de euro si de al 4-LEA REICH ISTAURAT IN EUROPA, DAR SI DE DOMINATIA MOSKOVEI

IN SFIRSIT O VESTE BUNA , SA SPERAM CA ANGLIA NE VA SCAPA DE U.E. - Partidul Laburist a câştigat alegerile legislative parţiale pentru un singur loc, iar UK Independence Party a trecut pe locul al doilea, surclasând astfel formaţiunea premierului David Cameron....Potrivit agenţiei Reuters, rezultatul arată că partidul lui Nigel Farage, care doreşte oprirea afluxul de imigranţi, reprezintă o ameninţare pentru Partidul Conservator al lui Cameron şi sporeşte presiunea, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2015. UKIP a obţinut 5.988 de voturi (24%), mai mult decât dublu faţă de conservatori, reuşind al doilea cel mai bun rezultat într-un astfel de scrutin. Paul Nuttall, membru al UKIP, a declarat pentru BBC după vot că „poporul votează, deoarece am câştigat dezbaterile cu privire la imigranţi şi la Uniunea Europeană“.
Formaţiunea antieuropeană i-a mai înfrânt pe conservatori în martie, în cadrul unor alegeri legislative parţiale în sudul ţării, obţinând 27,8% din voturile exprimate şi umilindu-i pe conservatori, care au obţinut al treilea scor. Peste 10.000 de candidaţi au concurat joi pentru cele peste 2.300 de mandate din cadrul a 34 de consilii locale în Anglia şi a unuia în Ţara Galilor. Alegerile legislative parţiale au fost organizate în urma demisiei laburistului David Miliband, fost ministru al Afacerilor Externe.

Niciun comentariu: