marți, 2 iulie 2013

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană (UE), întruniţi la Bruxelles în noaptea de miercuri spre joi, au ajuns la un compromis privind modul de salvare sau lichidare a băncilor, evitând folosirea banilor publici, după ce discuţiile de vineri au eşuat, conform AFP.
Pentru a evita situaţia în care contribuabilii trebuie să plătească atunci când o bancă trebuie să fie restructurată sau lichidată, miniştrii au fost de acord ca băncile să fie recapitalizate din banii acţionarilor, deţinătorilor de obligaţiuni şi persoanelor cu depozite mai mari de 100.000 de euro.
Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrupului, a declarat: "Dacă o bancă are probleme, acum avem un set unic de norme în întreaga Europa pentru a decide cine plăteşte factura".
Pierre Moscovici, ministrul francez al finantelor, a declarat că rezoluţia este un "succes greu câştigat", susţinând că acordul a fost "extrem de important pentru stabilitatea financiară a Uniunii Europene".
 

3 comentarii:

Anonim spunea...

Erste Group a anunțat azi finalizarea cu succes a plasamentului accelerat (accelerated bookbuild offering), prin care investitorii instituționali au subscris integral oferta de majorare de capital de 660,6 milioane euro, la un preț de 18,75 euro/acțiune, cu 8% sub nivelul de închidere de ieri de pe Bursa din Viena. În urma anunțului, acțiunile Erste Group se depreciau cu mai mult de 4%. Majorarea are ca scop consolidarea capitalului conform Basel 3.

Anonim spunea...

Guvernul a aprobat modificarea OUG-ului care reglementa statutul managerilor instituțiilor de cultură din România, în sensul menționării clare a faptului că managerii nu sunt funcționari • ZIUAnews a atras atenția, în urmă cu două săptămâni, că procurorii Parchetului General interpretează aberant legile speciale ale conducătorilor instituțiilor de cultură, trimițând în judecată pentru conflict de interese mai mulți manageri care au și contracte pe drepturi de autor cu instituțiile pe care le conduc • Toate dosarele instrumentate până acum de procurorii Parchetului General vor muri în instanță, ca urmare a modificării efectuate de Guvern

Anonim spunea...

Presedintele francez Francois Hollande l-a demis marti pe ministrul Ecologiei, Delphine Batho, care a contestat public o importanta reducere a bugetului ministerului sau, in proiectul de buget pentru 2014, scrie AFP.

Aceasta mini-criza, pe fondul austeritatii bugetare, ii pune in dificultate pe cei doi ministri ecologisti din guvernarea socialista, care au anuntat o reuniune de urgenta, marti seara. Unul dintre ei, Cecile Duflot, o sustinuse public pe Delphine Batho dupa declaratia acesteia.

"Este un buget prost", declarase la postul de radio RTL Batho, 40 de ani, incalcand astfel principiul solidaritatii guvernamentale, in vigoare in Franta.

Reputata pentru seriozitatea si disciplina sa, Delphine Batho reactionase in urma reducerii cu 7% a fondurilor pentru ministerul sau, anul viitor. Prin aceasta masura, ministerul Ecologiei este unul dintre cele mai afectate de economiile pe care guvernul vrea sa le realizeze pentru a aduce deficitul public la 3,5% din PIB.

Recunoscand ca "situatia bugetara este extrem de dificila", ministrul a adaugat ca acum "se pune problema: Este ecologia intr-adevar o prioritate? Avem capacitatea de a trece de la discurs la fapte?".

"Presedintele Republicii a demis-o pe doamna Delphine Batho si l-a numit pe Philippe Martin (un deputat socialist) ministru al Ecologiei, dezvoltarii durabile si energiei", a anuntat cateva ore mai tarziu presedintia.

Este pentru prima oara dupa alegerea sa, in mai 2012, cand presedintele Francois Hollande demite unul dintre cei 37 de ministri ai sai. In martie, fostul ministru al Bugetului Jerome Cahuzac a demisionat, recunoscand ca detinuse un cont nedeclarat in Elvetia.