joi, 3 octombrie 2013

Băncile greceşti vor fi nevoite să-şi reducă operaţiunile în Europa de Sud-Est, în condiţiile în care Directoratul general pentru competitivitate din cadrul Comisiei Europene a cerut managerilor să nu mai transfere fonduri şi lichidităţi pentru a-şi întări subsidiarele din ţările vecine, informează publicaţia grecească Kathimerini, preluată de Agerpres.  Publicaţia susţine că deşi aceasta va da o lovitură creşterii instituţiilor financiare greceşti, totuşi băncile elene vor reuşi să evite propunerile unor oficiali europeni care au cerut o retragere rapidă a băncilor greceşti din Balcani. Sursele citate de Kathimerini au declarat că băncile greceşti şi Comisia Europeană au acceptat ca până în 2017 băncile elene vor trebui să-şi reducă volumul operaţiunilor de peste hotare, lucru care poate fi atins şi fără vânzarea subsidiarelor.  Punctul de vedere al Bruxellesului este că băncile care beneficiază de sprijin de stat nu pot utiliza aceşti bani pentru a-şi sprijini activităţile din alte ţări. De asemenea, Comisia a cerut ca băncile elene să ia măsuri mai decisive pentru vânzarea unor active, care să le permită să returneze fondurile publice pe care le-au primit. Însă în condiţiile actuale chiar dacă băncile elene ar dori să-şi vândă subsidiarele din Europa de Sud-Est preţul primit ar fi foarte mic astfel încât nu ar putea rambursa ajutoarele de stat. În schimb, dacă băncile greceşti îşi menţin prezenţa în Balcani, creşterea viitoare înregistrată de ţările vecine va aduce venituri crescute băncilor şi pe cale de consecinţă va creşte valoarea subsidiarelor dar şi a băncilor mamă greceşti, dintre care majoritatea sunt controlate de Hellenic Financial Stability Fund. Această entitate de stat controlează aproximativ 90% din acţiunile NBG, Piraeus şi Alpha Bank şi aproximativ 98% din Eurobank.
Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), care este acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).Sursa cotidianul.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Preţul gazelor de import va creşte la 420 de dolari pe mia de metri cubi în perioada octombrie-decembrie 2013, respectiv cu 5% faţă de nivelul mediu de 400 de dolari la care România a importat gaze în ultimele trei luni, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE

Preţul gazelor ruseşti estimat pentru ultimul trimestru al anului este uşor mai mare şi decât cel de anul trecut din această perioadă, când a fost de 401 dolari pe mia de metri cubi în octombrie, 416 dolari în noiembrie şi 412 dolari în luna decembrie 2012.

'Preţul mediu de import considerat în calcul de către Direcţia Generală, pentru perioada octombrie - decembrie 2013, este de 420 dolari/1.000 mc, respectiv 39,81 dolari/MWh. Pentru evaluarea costului gazelor naturale din import a fost luat în calcul cursul de schimb valabil în data de 20 septembrie 2013, respectiv 3,2838 lei/dolar, rezultând astfel un preţ al gazelor naturale din








import, inclus în calcul, de 130,73 lei/MWh (calculat la o putere calorifică superioară de 10,55 MWh/1.000 mc)', potrivit unui document al ANRE.

Anonim spunea...

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a surprins printr-un gest nefiresc.

Ministrul Muncii, Ursula von der Leyen, Angela Merkel și secretarul general al CDU, Hermann Groehe, au sărbătorit triumful în alegerile legislativeSursa: REUTERSÎn cadrul unei conferințe prin care CDU-CSU își sărbătorea victoria în alegerile parlamentare, Merkel a luat steagul german pe care un coleg de partid îl avea în mână exprimându-și vizibil dezacordul față de gestul colegului de a arbora drapelul.

Atitudinea cancelarului german a fost considerată lipsită de patriotism, cu atât mai mult cu cât în sală erau prezenți zeci de jurnaliști.



Citiţi mai mult: VIDEO INCREDIBIL: Gestul ȘOCANT făcut de Agela Merkel! - Internaţional > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/video-incredibil-gestul-socant-facut-de-agela-merkel-1060106.html#ixzz2gbtRV9Ny
EVZ.ro

Anonim spunea...

Una din trei licitaţii cu fonduri europene e susceptibilă de corupţie, susţine Oficiul European de Luptă Antifraudă, conform Digi24.

Reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene admit că există cazuri de corupţie, dar nu spun câte sesizări au primit până acum.

Un alt minister însă, cel al Muncii, susţine că dacă România era atât de coruptă cum reiese din raport, nu i s-ar fi deblocat banii din programele europene.

Din cele 206 de contracte cu fonduri europene analizate la nivelul Uniunii, mai mult de jumătate au fost catalogate drept cazuri de corupţie, iar 16 dintre ele provin din România, se arată într-un raport al Oficiului European de Luptă Antifraudă.

Anonim spunea...

Premierul Victor Ponta a susţinut, miercuri seară, că impozitul pe terenuri şi clădiri se va majora de la 1 ianuarie 2014, în timp ce ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, l-a contrazis, afirmând că nu se va mări acest impozit.

Ponta a fost întrebat într-o emisiune RTV când vor fi mărite impozitele pe clădiri şi terenuri.



"1 ianuarie 2014", a replicat Ponta.

Premierul a fost contrazis de ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu: "Nu se măreşte, nu, nu...nu se măreşte".

"Cum, domnul ministru?", l-a întrebat premierul pe ministrul de Finanţe.

Ulterior, Chiţoiu a precizat: "Dacă reuşim împreună cu expertiza Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional să schimbăm modalitatea de impozitare a proprietăţii, nu să creştem impozitul pe proprietate, în sensul că nu se mai plăteşte în funcţie de natura juridică a deţinătorului proprietăţii – persoană fizică sau persoană juridică – ci în funcţie de detinaţia proprietăţii, a clădirii sau terenului (...) Vor fi venituri colectate de autorităţile publice locale mai mari din schimbarea sistemului de impozitare ca urmare a faptului că cei care au imobile sau terenuri destinate activităţilor economice trebuie să plătească un impozit mai mare decât în prezent, când îl deţin sub formă de locuinţă", a mai precizat Chiţoiu.