miercuri, 16 octombrie 2013

PARIS,O DECIZIE CORECTA: Consiliul constitutional francez a validat vineri legea prin care se interzice fracturarea hidraulica, tehnica folosita pentru exploatarea gazelor si petrolului de sist.
Dispozitiile legii adoptate la data de 13 iulie 2011, prin care era interzisa studierea si exploatarea hidrocarburilor prin exploatarea hidraulica si erau abrogate permisele de cercetare pentru care ar fi fost necesara folosirea acestei tehnici, "sunt constitutionale", a stabilit vineri Consiliul constitutional, care fusese sesizat de compania texana Schuepbach, care contesta abrogarea a doua permise de exploatare in sudul Frantei.
Si in parlamentul Romaniei a existat o astfel de initiativa legislativa, dar actuala majoritate parlamentara a votat respingerea acesteia, in 2012, in ciuda consecintelor negative pe care s-a dovedit ca le are acest procedeu, unul dintre acestea fiind producerea de puternice seisme.
Metoda controversata de fracturare hidraulica pentru extragerea gazelor de sist este discutata in multe tari iar in unele state a fost chiar interzisa. In ianuarie 2012, Parlamentul de la Sofia a decis sa interzica fracturarea hidraulica, Bulgaria devenind astfel al doilea stat din UE, dupa Franta, care impune restrictii explorarii gazelor de sist.
De asemenea, Guvernul bulgar a retras aprobarea data companiei Chevron pentru explorare in nord-estul tarii argumentand ca nu exista suficiente dovezi care sa ateste protejarea mediului prin metoda fracturarii hidraulice.

5 comentarii:

Anonim spunea...

Verzii germani au decis miercuri să rupă discuţiile de coaliţie cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, care îi are acum ca opţiune numai pe social-democraţi ca partener de guvernare, informează AFP, potrivit Agerpres.

"Verzii nu doresc să negocieze coaliţia" cu dna Merkel, a declarat vicepreşedintele partidului, Claudia Roth, adresându-se presei după mai multe ore de discuţii cu reprezentanţii conservatori la Berlin.

Angela Merkel trebuie acum să încerce să formeze un guvern cu social-democraţii, cu care discuţiile vor continua joi, pentru a treia oară consecutiv.