duminică, 8 decembrie 2013

Din 2010, autorităţile din Riga eliberează permise de şedere străinilor care doresc să investească în economia locală. Mulţi chinezi au achiziţionat astfel bunuri imobiliare care le permit să obţină preţioasa ştampilă pentru Europa, scrie Le Monde, citat de Presseurop.eu.
Letonia, o mică ţară baltică de 2 milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene din 2004 şi a spaţiului Schengen din 2007, este oare pe cale să devină o poartă de intrare a chinezilor în Europa? Datorită unei legi asupra imigraţiei, votată în 2010, pot fi atribuite permise de şedere în Letonia, şi deci în UE, străinilor care investesc în economia letonă sau care achiziţionează bunuri imobiliare.
În majoritatea ţărilor europene, câţiva chinezi în plus sau în minus ar fi trecut neobservaţi. Dar Letonia nu este un tărâm de imigraţie. Sutele de chinezi sosiţi din 2010 încoace au iscat multe întrebări, acestea ajungând până în Parlament.
În primele opt luni ale anului 2013, erau în număr de 235, fie 10% din numărul total de străini care au cerut un permis de şedere. În comparaţie cu anul 2013, tranzacţiile imobiliare încheiate de către cetăţeni chinezi pe lângă compania Rent in Riga au crescut de opt ori faţă de 2012. Statisticile acestei companii arată că doar un sfert dintre clienţii săi chinezi au intenţia să trăiască în Letonia. Ceilalţi închiriază apartamentele cumpărate.
Societatea letonă Baltic Cotton Road îşi propune astfel asistenţa chinezilor care doresc să se stabilească în ţara baltică. O spune de altfel clar pe site-ul său: "Cumpăraţi o proprietate în Letonia, primiţi un permis de şedere de cinci ani şi călătoriţi liber în întreaga Europă".

3 comentarii:

Anonim spunea...

Cea mai mare bancă americană, din punct de vedere al activelor a anunțat că este posibil ca hackerii să fi obținut, în luna iunie a acestui an, date personale ale clienților băncii, posesori de carduri preplătite. În această situație s-ar afla aproximativ 465.000 de persoane, au recunoscut reprezentanții "JPMorgan Chase & Co".

Banca a emis aproximativ 25 de milioane de asemenea carduri UCard.
Aceste carduri au fost emise în special către companii, în vederea plăţii salariilor, şi pentru agenţiile guvernamentale, în vederea rambursării de taxe, a plăţii ajutoarelor de şomaj şi altor beneficii.

Reprezentanții băncii susțin că hackerii n-au avut acces la date extrem de sensibile, cum ar fi CNP-urile clienților și au promis că vor monitoriza gratuit, timp de un an, toate operațiunile care se vor face cu aceste carduri, pentru a depista eventualele tentative de fraudă.

Anonim spunea...
















Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), înființată recent exclusiv pentru consumatorii din sistemul financiar, a anunțat că are ca obiectiv reprezentarea clienților băncilor și societăților de asigurări pentru a obține daune din aplicarea în contracte de daune abuzive.

Președintele AURSF a arătat că nu exclude negocierea amiabilă cu băncile în privința cazurilor de clauze abuzive, arătând că, din contră, chiar va propune astfel de întelegeri care sunt și în avantajul băncilor, atât din puncte de vedere financiar, cât și cel al imaginii.

Înfiinţarea AURSF vine în contextul în care legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între consumatori şi profesionşti a fost modificată de la 1 octombrie. Noile prevederi legislative oferă o putere mai mare de acţiune asociaţiilor de consumatori semnificative (cu 3000 de membri şi filiale în mai multe judeţe), care pot denunţa, în temeiul articolelor 12 şi 13 acele clauze abuzive întâlnite în contracte. O hotărâre favorabilă ar urma să aibă efecte asupra tuturor contractelor afectate de clauzele denunţate ale profesionistului în cauză.

Anonim spunea...

"Au existat banci care au oferit consumatorilor contracte pline de clauze abuzive si produse financiare daunatoare si care au schimbat costurile creditelor dupa bunul lor plac, aruncand in disperare si in bratele unor recuperatori de creante nereglementati si fara scrupule mii de familii de romani. Unele societati de asigurare au incasat fara sa clipeasca primele de asigurare insa au inventat cele mai absurde motive pentru a nu plati despagubiri, iar unele companii au nesocotit drepturile micilor investitori in calitatea lor de actionari minoritari. Concluzionand, intreaga piata financiara a fost plina de situatii in care drepturile consumatorilor utilizatori de servicii financiare au fost, pur si simplu, calcate in picioare", a mai spus Alin Iacob.

Deși este un organism nou creat, care nu are pe moment reprezentativitatea necesară pentru a reprezenta clienții în instanțe, din conducerea AURSF face parte, în calitate de prim-vicepresedinte, și Costel Stanciu, președintele Asociația pentru Protecția Consumatorilor (APC), cea mai veche și mai reprezentativă asociație de protecție a consumatorilor.

Iacob a precizat că imediat după ce va îndeplini condițiile de reprezentativitate impuse de legislația europeană, 3.000 de membri și mai multe filiale județene, va demara procese în nume colectiv pe clauze abuzive prin intermediul AURSF. Iacob a punctat că asociația nu este una elitistă, chiar dacă membrii fondatori și ai conducerii directoare provin din mediul academic sau din domeniul consultanței financiare.

Stanciu a anunțat că primul proces în nume colectiv pe clauze abuzive din contractele bancare va fi lansat de APC la îceputul anului viitor.