sâmbătă, 15 februarie 2014

Eurogroup: "Băncile cu rezultate foarte slabe la testele de stres vor fi închise" - Băncile care vor înregistra rezultate foarte slabe la testele de stres ce vor fi derulate în acest an de Banca Centrală Europeană (BCE) vor trebui închise, a declarat, ieri, Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogroup - grupul miniştrilor de finanţe din zona euro. BCE, care va prelua activitatea de supraveghere bancară în zona euro începând cu luna noiembrie, va evalua starea de sănătate a celor mai mari 130 de bănci din zona euro printr-o analiză amănunţită a calităţii activelor acestora.
Jeroen Dijsselbloem, care este ministrul de finanţe al Olandei, a spus, citat de Reuters: "Sunt foarte mulţumit de ceea ce a afirmat Daniele Nouy (n.r. - preşedintele Mecanismului Unic de Supraveghere), că, în situaţia în care există bănci într-o condiţie proastă, trebuie să le închidem".
Dijsselbloem a subliniat că este important pentru zona euro să-şi pună în ordine rapid băncile întrucât instituţiile de credit sunt cruciale pentru relansarea economică a regiunii. Oficialul Eurogroup a adăugat că instituţiile financiare au început deja să ia măsuri fără să aştepte rezultatele testelor de stres. "Nu ştiu care vor fi rezultatele testelor, însă o bancă raţională nu va aştepta să vadă aceste rezultate, ci se va gândi cum poate soluţiona proactiv problemele. Cred că acest lucru se întâmplă deja în momentul de faţă", a subliniat Dijsselbloem.
Analiza calităţii activelor băncilor face parte din pregătirile pentru punerea la punct a uniunii bancare, care presupune, totodată, un mecanism pentru închiderea băncilor cu probleme şi înfiinţarea unui fond comun pentru acoperirea costurilor apărute ca urmare a lichidării instituţiilor cu probleme. Dar finalizarea uniunii bancare depinde de un acord între Parlamentul European şi guvernele din zona euro cu privire la autoritatea care va decide dacă o bancă trebuie închisă, respectiv cine va suporta costurile.
     Închiderea băncilor cu probleme ar urma să fie finanţată cu contribuţii de la băncile ce operează în zona euro. Acesta contribuţii ar urma să ajungă, în zece ani, la o capacitate maximă de 55 de miliarde euro. Dijsselbloem susţine că această sumă este o rezervă suficientă, având în vedere că, înainte ca fondul să plătească pentru închiderea unei bănci, acţionarii, deţinătorii de obligaţiuni şi marii deponenţi ai acesteia vor suporta pierderile.
(V.R.)

4 comentarii:

Anonim spunea...

Presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara, fostul liberal Dan Radu Rusanu, este cel mai bine platit angajat al ASF, el obtinand numai in ultimele doua luni ale anului 2013 un venit brut total in valoare de 72.094 de euro, potrivit unor informatii obtinute de Hotnews.ro. Urmatorul in acest clasament este prim-vicepresedintele institutiei, Daniel Daianu, cu un venit brut de 68.043 de euro in noiembrie si decembrie 2013.

Anonim spunea...

“Putem spune că nu este nimic suprinzător, este o tendință, care, iată, se păstrează. După cum știți am prezentat că anul 2014 va fi un an foarte bun din punct de vedere economic, chiar mai bun decât acest an, chiar mai bun, decât 2013. Noi avem în economie o teorie a semnalelor. Semnalele arătau că așa se va întâmpla. Rețineți că trimestrul III din 2013 față de trimestrul III din 2012 a avut o creștere însemnată de 4%, făcând ca primele nouă luni din 2013 față de primele nouă luni din 2012 să aibă o creștere de 2,7%, ceea ce iar a reprezentat un semnal și, bineînțeles, trimestrul IV nu a făcut altceva decât să demonstreze această tendință de creștere a economiei românești- 5,1%”, a declarat consilierul onorific al premierului Victor Ponta, la România TV.

Nou model de creștere economică pentru România

Ionel Blănculescu a adăugat: “Asistăm astăzi la punerea în aplicare a unui nou model de creștere economică pentru România, care iată își arată rezultatele. Spuneam și anul trecut, reconectăm România la piețele tradiționale, încercăm să scoatem România și economia României din captivitatea unei piețe elitiste a Uniunii Europene, în care ratele de profit sunt foarte mici. Dacă priviți chiar la Renault, la cifre de afaceri de miliarde de euro, veți constata că din 2008 până acum Renault nu a crescut ca rată de profitabilitate de 2%. Asta înseamnă că eforturile, chiar dacă sunt foarte mari, nu sunt atât de profitabile pentru economia României. Odată cu recuplarea României la piețele tradiționale, un proces aflat în plină desfășurare, veți constata că va crește și profitabilitatea exporturilor, profitul net din exporturi va fi mult mai mare”.

Anonim spunea...

Alexis Tsipras, preşedintele partidului de extremă stângă Syriza din Grecia (aflat în opoziţie) şi candidat la preşedinţia Comisiei Europene (CE) din partea Stângii Europene (PGE), îi acuză pe liderii UE că au făcut din Grecia "un cobai", obligând-o să aplice măsuri drastice, care sufocă populaţia, transmite AFP.
"Grecia a fost folosită pe post de cobai. Cu aceaastă terapie de şoc, s-a vrut să se testeze cât poate îndura un popor", a declarat Tsipras, adăugând că, atunci când a fost adoptat primul plan de ajutor pentru Grecia (în 2010), deficitul public al statului elen atingea 120% din PIB, iar în prezent se ridică la 175%.
"Este absurd. Trebuie să facem economii, spre a nu mai avea nevoie de noi credite, însă programele de economisire nu au făcut altceva decât să creeze noi nevoi de credite", este de părere preşedintele Syriza.
Cu mai puţin de trei luni înainte de alegerile europene şi de cele regionale şi municipale din Grecia, partidul Syriza conduce în sondaje, într-o ţară unde şomajul a atins recordul de 28%, mai scrie AFP.

Anonim spunea...

Dacă mergem în Cambodgia cu un dolar putem cumpăra la alegere: două halbe de bere, două delicioase broaşte prăjite cu ghimbir, patru litri de apă sau două cutii de Coca Cola.

În Vietnam, cu un dolar ne putem închiria o bicicletă pentru o zi, ne putem lua două căni de cafea cu lapte sau o porţie de supă vietnameză, 40 de ouă de prepeliţă sau 7 litri de apă potabilă.

În Indonezia, cu un dolar poţi mânca bine. Cu alte cuvinte, o masă copioasă, care include peşte prăjit, orez, legume, apă minerală şi fructe exotice.

Diferenţa între Europa şi Asia este de la cer la pământ. Pe continentul nostru cu un dolar nu poţi cumpăra mare lucru.

În Marea Britanie abia cumperi jumătate de litru de benzină sau două ţigări, trei mere mici şi un ziar tabloid.

La Budapesta, cu un dolar cumperi o îngheţată, 4 mere mici sau un burger, un ziar sau poţi să plăteşti parcarea pentru jumătate de oră în centrul vechi. În timp ce în Austria cu acelaşi dolar nu poţi să îţi iei decât o chiflă din cereale integrale.