joi, 13 martie 2014

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru din Alba Iulia a organizat astăzi un seminar de informare pentru reprezentanţii a 12 beneficiari privaţi care au contractat fonduri nerambursabile de peste 46 milioane lei, pentru investiţii în Regiunea Centru, conform unui comunicat remis azi redacţiei.
După primirea contractelor de finanţare nerambursabilă de reprezentanţii beneficiarilor, întâlnirea a fost continuată de experţii ADR Centru cu prezentarea documentelor ce vor fi întocmite pe parcursul implementării proiectelor, modalitatea de decontare a sumelor contractate, precum şi ce alte oportunităţi de finanţare nerambursabile vor fi disponibile pentru firme pe viitor.
Simion Creţu, director general ADR Centru, a declarat: "Firmele din Regiunea Centru au aşteptat destul de mult, respectiv din 2011, deblocarea acestor fonduri. Toţi au salutat preluarea de către ADR-uri a acestor linii de finanţare. Deja pe parcursul anului 2013 s-a putut vedea că am recuperat perioada în care au fost sistate operaţiunile şi am avansat foarte bine in contractarea şi implementarea proiectelor. Prin finanţarea şi monitorizarea acestor proiecte, sprijinim firmele să fie competitive şi să concureze pe piaţa internă şi pieţele internaţionale, să creeze noi locuri de munca. Axa Prioritară a POS CCE, în cadrul căreia ADR Centru are rolul de Organism Intermediar, susţine şi investiţiile mari, pentru revigorarea mediului de afaceri şi generarea de locuri de muncă în beneficiul cetăţenilor. După semnarea tuturor contractelor de finanţare, vom gestiona la nivel regional proiectele a circa 500 de beneficiari, în valoare totală cumulată de aproape 200 milioane euro, pentru toate operaţiunile preluate din cadrul acestei axe prioritare".
 
10 comentarii:

Anonim spunea...

Europarlamentarii au adoptat, miercuri, propunerea de Directivă privind măsurile de facilitare a exercitării drepturilor muncitorilor, care le oferă cetăţenilor europeni posibilitatea de a apela la justţie în cazul discriminării pe motiv de cetăţenie, conform Mediafax.

Europarlamentarii precizează că libera circulaţie a lucrătorilor oferă fiecărui cetăţean dreptul de a circula liber în alt stat membru pentru a lucra şi a locui în statul respectiv în acest scop.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se deplasează pe teritoriul Turciei să se informeze înainte de a pleca în călătorie şi să evite zonele centrale ale Istanbulului.

Cetăţenii români care călătoresc în Istanbul sunt sfătuiţi să manifeste prudenţă şi să părăsească de urgenţă zonele unde au loc manifestări de protest antiguvernamentale, în special Piaţa Taksim şi străzile adiacente, bulevardul Istiklal şi zona Kadikoy.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să se informeze din timp cu privire la situaţia de securitate de pe teritoriul Turciei şi să consulte pagina de internet www.mae.ro pentru informaţii actualizate.

Anonim spunea...

Malaezia a trimis un avion in zona maritima in care trei obiecte mari plutitoare au fost reperate de catre un satelit chinez, in a sasea zi de cautare a avionului disparut in zborul dintre Kuala Lumpur si Beijing, potrivit AFP.

"Un Bombardier a fost deja trimis sa studieze detalii cu privire la resturile care apar pe imaginile transmise de satelitul chineza", a declarat ministrul Transporturilor, Hishammuddin Hussein, pe contul sau de Twitter.

La bordul aeronavei 777-200 se aflau 239 de persoane, dintre care doi copii mici. Pe langa cei 153 de chinezi si patru francezi (dintre care trie elevi ai Liceului francez international din Beijing), in avion se mai aflau 38 de malaezieni, sapte indonezieni, sase australieni si trei americani.

Zeci de nave, avioane si elicoptere din diverse tari (in special China, Statele Unite, Vietnam, Malaezia, Filipine, Singapore) participa la operatiuni.

In conditiile in care Malaezia a lansat o ancheta pentru terorism, dupa descoperirea a cel putin doi pasageri care se imbarcasera cu pasapoarte furate. Americanii au trimis agenti FBI in Malaezia, subliniind ca in prezent nu exista nicio dovada de terorism.

Daca avionul s-a prabusit in mare, ar putea fi vorba de cea mai grava catastrofa aeriana din 2001, cand un Airbus A300 al American Airlines s-a prabusit in SUA si au murit 265 de persoane.

Anonim spunea...

Un încărcător comun ar trebui dezvoltat pentru toate telefoanele mobile comercializate în UE, pentru a reduce deşeurile, costurile şi eforturile utilizatorilor, potrivit unei propuneri de Directivă adoptate, joi, de Parlamentul European, conform Mediafax.

După ce va fi aprobată formal de Consiliu, statele membre vor avea doi ani la dispoziţie să transpună regulile în legislaţia naţională, iar producătorii vor avea un an pentru a implementa noile reguli.