joi, 6 martie 2014

Armata Rusa a inceput transferul unor unitati militare din zona Soci catre baze din Crimeea si zona de frontiera cu Ucraina. Astfel fortele aeriene au efectuat numeroase zboruri catre bazele militare ale Federatiei Ruse din Crimeea intarind dispozitivele de acolo, iar flota militara rusa aducea si ea intariri catre bazele din Crimeea, scrie site-ul american International Business Times, citata de catre Timpul.md.
De asemenea trupe rusesti suplimentare au fost semnalate si langa orasul rusesc Belgorod aflat la doar 40 de kilometri de Harcov. Tot in aceasta ordine de idei bazele militare ruse din Rostov-pe-Don au fost puse in stare de alerta si sunt in curs de intarire si toate acestea pe fondul cresterii tonului dinspre Moscova. Premierul Federatiei Ruse, Dimitri Medvedev, a declarat ca nu recunoaste noua putere – care o fi aia – de la Kiev, iar legea cu privire la suspendarea drepturilor minoritatilor de asi folosi limba materna in administratie a pus paie pe foc.
“Azi nu vad parteneri legitimi ucrainieni pentru un dialog. Daca oameni ce trec prin Kiev purtand masti negre si Kalashnikovuri sunt considerati un guvern, va fi dificil pentru noi sa lucram cu un asemenea guvern.” a declarat Medvedev. Tot premierul rus a anuntat ca amabasadorul rus la Kiev a fost chemat pentru consultari la Moscova, adaugand: “Ambasadorul nostru la Kiev a fost rechemat pentru consultări. Cred că nu trebuie să vă explic ce înseamnă acest gest în practica diplomatică”.
Pe de alta parte conform site-ului molodevean abcnews.md legislativul local din Crimeea si-a cam proclamat independenta, desi stirea nu fost confirmata inca de o alta sursa.
Pentru ca dragi tovarasi filmul “Aventura democratiei in Ucraina” continua sau, ca sa fim corecti, abia incepe. Pana acum am vazut un trailer care sa atraga lumea in cinematografe, dar de acum incolo incepe actiunea.
Asa cum am scris inca de cand au aparut primele manifestari la Kiev, Rusia nu va renunta la Ucraina nici in ruptul capului! Mircea Druc, fost premier la R. Moldova spunea sambata ca in Ucraina abia incepe show-ul, iar ministrul britanic de externe se referea la aceeasi Ucraina in termeni foarte circumspecti incheindu-si declaratia de presa spunand ca reactia Rusiei este in acest moment incerta…
Sa nu uitam ca Rusia rareori a lovit prima, specialitatea Kremlinului fiind razboiul “eliberator” dupa ce Maica Rusie a fost deja lovita intr-un fel sau altul. WW2, Georgia, etc… Iar rusii se lovesc deja de unii singuri, cu mana parlamentului ucrainean. Socant pentru mine cand am citit stirea conform careia una dintre primele griji ale parlamentarilor de la Kiev a fost sa scoata acceptarea limbii minoritatilor din folosirea in administratiile locale…
Socanta forta Rusiei in Ucraina, iar daca in parlament a putut face acest lucru ramane sa ne intrebam cam ce-ar mai putea face ivanii? Pentru ca din punctul meu de vedere decizia aberanta a Kievului este mana Kremlinului…
Astfel, conform scenariului, eroul principal Ivan, impreuna cu cativa prieteni, abia acum isi sufleca mainile si va iesi in strada sa apere democratia, poporul si liberatatea, cam la fel ca americanii care, ca sa fim corecti, isi poreclesc exact la fel actiunile militaro-economice si de impunere a dominatiei. Pentru ca toata lumea stie, marile minti se intalnesc undeva deasupra noastra. Tot instaurarea democratiei, a libertatii, respectarea legii se zice si pe americaneste la acest tip de conflict.
Deja presa internationala este plina de pozele “democratei” Iulia Timoshenko, privita ca o tanara speranta pentru binele natiunii, uitandu-se ca “stimata” doamna importa gaz din Rusia prin firmele proprii pentru un “mic” si “neinsemnat” comision, sa aiba si gura ei ce sa manance, se uita ca puscaria din care a fost scoasa era meritata cu varf si indesat pentru acte de coruptie. Nici europenii nu se incumetau sa spuna ca este nevionovata… Se uita ca pe vremea cat madama-cu-cozonacul-pe-cap batea din picior la Kiev, romanilor din Ucraina li se inchideau scolile, iar limba romana era interzisa, se uita de multele si desele mizerii pe care “europeanca” Timoshenko le facea Romaniei…
Revenind la proclamarea victoriei pro-europenilor nu pot decat sa-mi stapanesc un zambet amar… care victorie, cand lucrurile abia acum incep sa se dezvolte?
Ucraina este Mica Rusia – Rusia Kieveana – este teritoriu vechi rusesc, chiar primul, iar Kievul este la fel de rusesc precum Moscova, iar Rusia are interese gigantice in aceasta parte a lumii, astfel ca nu vad cum rusii ar putea macar concepe sa piarda Ucraina in favoarea occidentalilor, mai ales ca rusii sunt la ei acasa, pe pamantul lor, cu oamenii lor, cu alte cuvinte…occidentalii, cat sunt ei de tari, joaca in deplasare ori se stie ca in astfel de situatii e usor sa marchezi primul, dar foarte greu sa castigi meciul pana la final. Practic ivanii isi joaca cartile la ei in curte cu toata infrastructura informationala si de influenta la dispozitia lor, cu toti agentii directi si acoperiti.
Iar decizia parlamentului de la Kiev, cu privire la restrictionarea folosirii limbii materne in cazul minoritatilor, este o lovitura de Mare Maestru a agentilor rusi acoperiti, iar ce-i frumos merita aplaudat in picioare…
Iar Rusia a reinceput sa semene cu o superputere! La cea dea treia inscaunare, “Tarul” Vladimir Putin a fost clar si sincer: politica externa rusa va fi mult mai agresiva decat in trecut. Cine a avut urechi de auzit a auzit, iar vorbele lui Putin s-au adeverit cu varf si indesat pana acum, aratand ca Moscova isi recapata vlaga in ritm accelerat.
Astfel influenta Rusiei in America de Sud este in crestere si nu referim aici doar la Venezuela, ci si la Brazilia sau Argentina, Peru sau Bolivia. Legaturile economice dintre Rusia si tarile Americii Latine sunt din ce in ce mai mari si mai profunde, rusii permitandu-si sa-si sponsorizeze noile conexiuni cu credite peste credite.
Si Israelul a sesizat de ceva timp cresterea importantei Rusiei in Orientul Mijociu si Africa de Nord, de unde si restartarea pe alte principii a relatiilor dintre cele doua tari, restartare anuntata oficial de catre premierul israelian Netanyahu. Stoparea intentiilor de atacare a Iranului, oprirea interventiei vestice in Siria, reintoarcerea Moscovei in Egipt si privirea incruntata aruncata Arabiei Saudite sunt tot atatea indicii ca “slabiciunea” Rusiei este doar un banc prost si in acelasi timp semnele unei cresteri serioase ale influentei Moscovei in vechile terenuri, traditionale am spune, de vanatoare.
Economic nu stau rau, avand inca probleme pe structura economica, coruptia, etc, doar ca in Rusia, la fel ca in China, mai toate companiile importante tehnologic din lume sunt prezente, adevarat ca presa nu face acelasi tam-tam ca in cazul Chinei, dar inapoierea industriala a rusilor nu mai este astazi chiar un fapt cert, iar in viitor va fi doar o aducere aminte. In linii mari nu vad de ce Rusia ar putea fi astazi considerata slaba si usor de pacalit, nu vad cum ar putea sa intre cineva in barlogul ursului si sa-i fure puiul (Ucraina) iar mai apoi sa si apuce sa povesteasca fapta.
Asa-zisa victorie a Vestului de la Kiev este doar o pauza intre Actul I si Actul II, act in care eroii principali isi vor face simtita prezenta. Cine isi inchipuie ca Timoshenko a iesit din inchisoare fara acordul tacit macar al Moscovei nu stie cum lucreaza rusii. In mod cert Kievul si nu numai este plin de agenti rusi, de Spetsnaz, doar ca deocamdata nu au primit ordinul. Mai tineti minte 22 decembrie, Bucuresti, Piata Palatului?! Ei bine eu eram acolo in acea seara, cand din senin au inceput sa traga. Cine? Nici acum nu stim, ciudat este ca trageau in multime si in liderii proaspat emanati ai revolutiei dambovitene, lideri care erau in balcon, iluminati feeric de reflectoare…
Ori care lunetist nu i-ar fi luat la tinta?! Acum, dupa 23 de ani, inteleg si eu ca “emanatii” erau cei desemnati sa preia puterea, dar atunci in piata chiar ma miram ca nu i-a impuscat nimeni, din pacate.
La fel si in cazul lui Timosenko si ai altor lideri ai revolutionarilor; daca ar fi fost cazul, intrega “revolutiune” ar fi fost terminta in cateva ore, dar intradevar, in realitate, lucrurile sunt mai complicate.
Ce va urma?! Pai in mod normal Actul II: Rusia se Intoarce! Sa nu uitam ca Harcovul a spus foarte clar ca nu va recunoaste deciziile guvernului de la Kiev, iar estul si sudul rusofon al Ucrainei au fost uimitor de linistite in aceste zile. Nu au fost acte de debandada, dar au inceput mitingurile pro-ruse si nimeni nu-i poate opri acum pe rusi sa traga o linie pe harta Ucrainei si sa zica: Stop Joc! Ca doar nu isi inchipuie cineva ca “revolutionarii” cu Timoshenko port-stindard vor navali in bazele militare rusesti sau in Crimeea.
Rusii sunt la ei acasa, occidentalii sunt in deplasare, iar fata de forta Vestului in fata Rusiei sunt mai mult decat sceptic, mai ales la nivelul serviciilor secrete, acolo unde americanii inca mai au de invatat, iar europenii nu au o contrapondere poilitica si economica in fata Kremlinului, in timp ce rusii sunt maestrii…
Si ca un fapt divers, nu vi se pare ca revoltele din Venezuela si Ucraina au cam coincis?! Mie acest lucru imi aduce aminte de un alt “cuplu” celebru din 1989: Romania-Panama. Atunci cand tot mapamondul se holba la revolutiunea romana in direct –unul dintre primele reality-showuri din istoria TV, americanii, nestiuti si nefilmati de nimeni, invadau o tara suverana, omorau 5000 de oameni ca sa-l captureze pe Noriega.
Aceasta actiune a armatei SUA a ramas intr-un cvasi-anonimat si astazi, pentru ca exact in aceeasi zi – 22 decembrie – la Bucuresti incepuse circul. Ori in acest moment toata lumea este focusata pe Ucraina, in timp ce in Venezuela situatia este la fel de dramatica si nu cred ca exista macar un cititor al RoMilitary care sa nu fie sigur ca in tara sud-americana este mana americanilor…
Asadar actul II, care a inceput deja in Crimeea…

Niciun comentariu: