luni, 26 mai 2014

Ministerul Finanţelor Publice estimează, pentru acest an, plăţi anticipate din Trezorerie în valoare de şapte miliarde de lei pentru proiecte din fonduri europene, a declarat joi ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, în cadrul conferinţei 'Zilele Informării Europene', organizată de Departamentul pentru IMM şi Comisia Europeană.   'De la MFP se efectuează plăţi anticipate din Trezorerie pentru beneficiarii de proiecte europene. Vorbim de sume foarte mari, doar pentru 2014 sunt anticipate şapte miliarde de lei, patru în primul semestru şi trei pentru al doilea semestru', a spus ministrul Finanţelor. Ea a precizat că sumele respective vor fi recuperate, ulterior, de la Comisia Europeană.   Ioana Petrescu susţine că acest aspect a contribuit la creşterea absorbţiei fondurilor europene de la 7% în 2012 la 40% în prezent.  De asemenea, Ioana Petrescu a amintit că, în perioada 2007 - 2014, România a fost beneficiar net de fonduri faţă de Uniunea Europeană, având în vedere că a încasat 24 de miliarde de euro în perioada menţionată şi a contribuit la bugetul UE cu plăţi de 10 miliarde de euro. AGERPRES

6 comentarii:

Anonim spunea...

Candidatul conservatorilor europeni la preşedinţia Comisiei Europene (CE), luxemburghezul Jean-Claude Juncker, a revendicat duminică victoria taberei sale în alegerile europene, pe contul de Twitter.

"Partidul Popular European (PPE) este pe cale să câştige alegerile europene. Şi revendică, deci, preşedinţia Comisiei Europene", a scris Juncker.

PPE, din care fac parte formaţiuni ca UMP din Franţa, CDU din Germania sau Partidul Popular din Spania, şi-a propus să devanseze cu cel puţin 20 de mandate grupul socialiştilor europeni.

"Tendinţa este foarte pozitivă pentru PPE", a declarat preşedintele partidului, francezul Joseph Daul. PPE a fost primul partid în Parlamentul European în exerciţiu şi-i devansa pe socialişti cu 80 de mandate.

Pentru prima dată, şefii de stat şi de Guvern urmează să ţină cont de rezultatul alegerilor europene în desemnarea viitorului preşedinte CE. Actuala Comisie este prezidată, de zece ani, de către conservatorul portughez José Manuel Barroso.

Candidatul socialiştilor este germanul Martin Schulz.

Conservatorii din cadrul Partidului Popular European (PPE) se clasează pe primul loc după alegerile europene, duminică, cu 212 mandate în viitorul Parlament European (PE), fiind urmaţi de socialişti (185), iar eurofobii ar putea obţine în total 140, potrivit unei noi estimări a PE, relatează AFP. Candidatul conservatorilor europeni la preşedinţia Comisiei Europene (CE), luxemburghezul Jean-Claude Juncker, a revendicat duminică victoria taberei sale în alegerile europene, pe contul de Twitter