marți, 13 mai 2014

Potrivit Serviciului Moody's al Investitorilor, majoritatea economiilor şi sectoarelor UE ar suferi deficienţe minore de credit în cazul slăbirii semnificative a creşterii economice a Rusiei şi a întreruperilor din relaţiile comerciale şi financiare dintre Rusia şi UE care ar putea să însoţească o criză prelungită în Ucraina, potrivit unui comunicat emis de agenţia Moody's.
Însă, în cazul unor scenarii mult mai grave şi corespunzător mai puţin probabile, anumite state UE, sectoare şi emitenţi ar putea fi afectate de o mai mare eroziune materială a veniturilor, profiturilor şi a valorii bunurilor deţinute în Rusia, deşi impactul asupra profilurilor de credit ar fi în general flexibil.
Raportul intitulat "Rusia şi UE: Economiile UE ar rezista unei recesiuni ruse" elaborează asupra acestui scenariu central şi, de asemenea, explorează două scenarii care, deşi puţin probabile, demonstrează vulnerabilitatea Uniunii Europene faţă de evenimente extreme.  Marie Diron, vice-preşedintele Moody's a declarat: "Cazul nostru de bază ce prognozează că PIB-ul Rusiei va scădea cu 1% în acest an nu are niciun impact asupra economiei Uniunii Europene sau a profilurilor de credit a emitenţilor europeni. Chiar şi o escaladare a crizei geopolitice care a condus la o decelerare economică avansată în Rusia sau întreruperile în relaţiile comerciale şi financiare nu ar avea un impact economic semnificativ asupra Uniunii în majoritatea cazurilor".
"Creşterile bruşte de preţuri la gaze şi nivelurile reduse ale încrederii sunt principalele canale prin care credem că o deteriorare în relaţiile dintre UE şi Rusia ar putea afecta creşterea Uniunii şi a profilurilor de credit. Însă, chiar şi în cazuri extreme ce includ întreruperi serioase în relaţiile comerciale şi creşteri ale preţurilor la gaze, Mood's crede că impactul general asupra UE ar fi limitat la o reducere relativ scăzută în creşterea PIB-ului, de mai puţin de 1% în 2015", se mai arată în comunicat.  Acest impact ar fi amplificat pentru numărul mic de emitenţi care au cea mai mare expunere în Rusia dar, chiar şi în acel caz, în absenţa unui şoc sever asupra încrederii în pieţele econimce sau financiare, impactul asupra creditelor ar fi limitat. Chiar şi ţările Baltice şi Ciprul, care au cea mai mare expunere la Rusia prin relaţii comerciale sau investiţii străine directe ar fi puţin probabil să fie afectate de schimbări semnificative în profilurile lor de credit suverane ca rezultat direct a unui stres mai sever în Rusia. Moody's notează că expunerea băncilor europene la riscurile ruseşti este scăzut comparativ cu toate deţinerile bancare şi nu se cumulează într-un risc sistemic. Însă, pierderile mari ale principalelor instituţii expuse în Rusia ar putea slăbi încrederea, adăugând la problemele deja existente ale sistemelor bancare europene. În orice scenariu negativ care include o deteriorare importantă în condiţiile de afaceri, profiturile grupurilor ar fi mai scăzute, reprezentând un credit negativ pentru băncile-mamă. Unele companii evaluate de Moody's din sectorul alimentar şi din industria auto au înregistrat vânzări record în Rusia, şi, drept consecinţă, ar fi vulnerabile la o scădere masivă a cererii din statul rus. Emitenţii mai mari şi mai diversificaţi ar fi doar puţin afectaţi de o scădere a exporturilor către Rusia sau a vânzărilor în acest stat.
 

 

Un comentariu:

Anonim spunea...

Avertismentele preşedintelui Traian Băsescu, care anunţa în aprilie că Rusia vizează „gurile Dunării”, par să se confirme în condiţiile în care tulburările au continuat şi duminică în sudul Ucrainei, extinzându-se dinspre est.


În Odesa, la două zile după violenţele care s-au soldat cu zeci de morţi, sute de militanţi pro-ruşi au devastat, potrivit Reuters, sediul local al poliţiei. Separatiştii au încercat să-şi elibereze camarazii arestaţi vineri seara.

Ucraina se apropie de “război civil”, iar confruntările au ajuns la 160 de kilometri de frontierele României şi ale Uniunii Europene, comentează situaţia la zi şi agenţia americană Bloomberg.