miercuri, 25 iunie 2014

Președintele României, domnul Traian Băsescu, găzduieste astazi miercuri, 25 iunie a.c., la Palatul Cotroceni din București, Summitul șefilor de stat și de guvern din statele participante la Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), România deținând mandatul de Preşedinţie-în-exerciţiu al SEECP 2013 - 2014, informează Administrația Prezidențială.  La Summit urmează să participe cele 12 state membre din regiune: Republica Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Republica Croația, Republica Elenă, Republica Turcia, Republica Serbia, Republica Slovenia, Republica Moldova, Muntenegru și Fosta Republica Iugoslavă a Macedoniei, precum și, în calitate de invitați, vor lua parte reprezentanți ai Priștinei, comisarul european pentru Extindere, domnul Štefan Füle, și secretarul general al Consiliului Cooperarii Regionale (RCC), domnul Goran Svilanović.
Obiectivul-cheie al Președinției-în-exercițiu române a SEECP a fost reprezentat de sincronizarea acțiunilor desfășurate în cadrul acestui format de cooperare regională cu eforturile statelor regiunii de integrare europeană și euroatlantică.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Sub ochii îngroziți ai Occidentului și ai țărilor vecine, Irakul se prăbușește sub greutatea mișcării islamiste care câștigă teren de la zi la zi. În timp ce secretarul american de Stat John Kerry negocia în nordul țării sprijinul politic și militar al kurzilor, la Baiji, un oraș situat la circa 200 de kilometri de capitala Bagdad, insurgenții au preluat controlul asupra celei mai mari rafinării din țară.

Rafinăria, aflată de zece zile sub asediul islamiștilor din gruparea Statul Islamic din Irak și Levant, procesează circa o treime din petrolul irakian, iar controlul asupra complexului va da un impuls rebeliunii și avansului spre Bagdad, avertizează analiștii.

Anonim spunea...

Rusia va continua să le asigure protecţia etnicilor ruşi de pe teritoriul Ucrainei, avertizează preşedintele Vladimir Putin, conform b1TV.

Președintele rus a apreciat că armistiţiul de şapte zile aplicat de Administraţia de la Kiev este "insuficient", relatează AFP.