miercuri, 29 octombrie 2014

Un număr de 25 de bănci nu au trecut testele de stres efectuate de Banca Centrală Europeană (BCE), potrivit unui proiect de comunicat al instituţiei referitor la rezultatele finale ale evaluărilor care vor fi anunţate mâine, obţinut de Bloomberg.
Între băncile analizate, 105 bănci au trecut evaluarea, iar dintre cele care nu au reuşit să facă acest lucru, 10 au nevoie de capital suplimentar, potrivit unei persoane aproapiate situaţiei, citate de Bloomberg. Situaţia s-ar putea încă schimba, întrucât negocierile continuă înainte de anunţarea rezultatelor finale, pe 26 octombrie, a precizat sursa citată de Bloomberg. "BCE nu poate comenta în legătură cu rezultatele evaluării. Orice concluzii trase înainte de anunţarea rezultatului final ar fi extrem de speculative", a avertizat BCE într-un comunicat. Potrivit analiştilor de la Berenberg care sunt citaţi de CNBC, se previzionează 10-14 bănci care nu vor trece de testele de stres, "bănci nelistate din Germania, cele italiene mai mici, portugheze, din Grecia şi băncile est europene" fiind cele mai expuse la riscuri având în vedere locaţia lor. Băncile cele mai frecvent menţionate ca fiind în pericol includ banca irlandeză Permanent TSB şi banca austriacă Volksbank, ambele fiind deja salvate prin bail out de către guverne.
HSH Nordbank, parte a băncii germane Landesbank care are o afacere mare de livrări, este în pericol dacă vor fi depreciate activele sale de livrări. Portofoliile de creditare imobiliară a unor bănci olandeze ar putea fi, de asemenea, puse în pericol, potrivit unui analist de credit din partea Lloyds. Banco Popular Espanol din Spania, Commerzbank din Germania şi Unicredit, cea mai mare bancă din Italia după active, sunt într-o postură dificilă, deşi opinia este împărţită dacă acestea vor trece cu bine testele de stres. Commerzbank şi Unicredit şi-au vândut din activele mai riscante în acest an, înaintea testelor.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Peste o suta de mii de romani care lucreaza in strainatate ar putea ramane fara locuri de munca. Firmele care au intermediat obtinerea unui loc de munca peste hotare au conturile blocate de Fisc. Inspectorii Antifrauda suspecteaza firmele ca ar fi apelat la un subterfugiu ca sa plateasca taxe si impozite cat mai mici. Unele dintre firmele care au acum conturile blocate si-au anuntat deja salariatii trimisi in strainatate ca nu le mai asigura bani pentru cazare. "Firma zice ca nu ne mai poate plati cazarea din cauza problemelor care sunt in Romania", a spus Petrica Loba motostivuitor in Franta.