luni, 16 februarie 2015

Manifestații de stradă în Grecia. Cel puțin 15.000 de persoane s-au adunat duminică seară la Atena și alte 5.000 la Salonic pentru a protesta împotriva politicilor de austeritate impuse de creditorii internaționali și în semn de susținere a noului guvern condus de Alexis Tsipras, informează AFP.
Manifestațiile au loc cu o zi înainte de o reuniune a Eurogrupului la Bruxelles de care depinde viitorul economic al Greciei.   "Stop austerității. Sprijiniți Grecia. Schimbați Europa", se putea citi pe un banner afișat în apropierea Parlamentului grec, unde protestatarii s-au adunat pentru a cere să se pună capăt politicilor despre care ei spun că sărăcesc poporul și duc la exodul tinerilor care sunt loviți de șomaj.  Demonstrații au mai avut loc și în orașe ca Patras și Volos, precum și în Creta și în alte insule..  Un număr similar de manifestanți s-au aflat pe străzile din Atena și Salonic și miercuri pentru a-și exprima sprijinul pentru noul guvern dominat de stânga radicală care vrea să înlocuiască programul de ajutor al Atenei oferit de creditorii internaționali cu un „credit punte”, urmat de un program de reforme elaborat în colaborare cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Niciun comentariu: