duminică, 15 martie 2015

2014 a fost un an de excepţie şi pentru piaţa fondurilor de investiţii din România.Am ajuns la vânzări nete de 970 milioane de euro. Ne-au lipsit doar două săptămâni să atingem pragul de un miliard de euro şi nu ne-a ajutat nici cursul de schimb“, spune Neacşu. Activele totale ale fondurilor deschise şi închise au urcat cu 26,5%, la 5.717 miliarde de euro. Creşterea a fost extraordinară în special pentru fondurile mutuale (deschise): +40%, acesta fiind cel mai mare avans din Europa, urmat de cel al Italiei, cu 31,5% şi al Cehiei, cu 30,2%.  Chiar şi cu această creştere, care a scos România din categoria ţărilor cu ponderi mai mici de 0,1% în totalul activelor fondurilor din Europa, piaţa noastră rămâne una mică, activele fondurilor mutuale locale însumând doar 4,079 miliarde de euro. La acest nivel, am depăşit ţări precum Bulgaria, Slovacia sau Slovenia şi avem şanse să depăşim anul viitor dimensiunea pieţei elene, în scădere continuă de câţiva ani. „Cred că, în următorii ani, putem avea creşteri de peste 20%. Ţinta pentru 2018 este să depăşim Cehia, iar în 2020 ar trebui să jucăm în liga Poloniei şi Turciei, depăşind active de 10.000 miliarde de euro. Mecca pentru noi e, însă, Suedia, unde 75% din gospodării au plasamente în unităţi de fond“, spune Neacşu. Cele mai mari pieţe europene pentru fondurile mutual sunt cele din Luxemburg (2,6 trilioane de euro active) şi Irlanda (1,27 trilioane de euro), ambele porţi de intrare pentru capitaluri americane şi asiatice, urmate de Franţa (1,14 trilioane de euro) şi Marea Britanie (995 miliarde de euro).  România rămâne, însă, departe de pieţele europeane dezvoltate şi în privinţa alocării între tipuri de fonduri. Astfel, dacă în Europa fondurile de acţiuni dețin mai mult de o treime din activele totale (36%), urmate de cele de obligaţiuni, cu 29%, de fondurile diversificate (27%), cele monetare (12%) şi altele (5%), piaţa românească este dominată de categoria alte fonduri, cu 45% din active, urmată de cea a fondurilor de obligaţiuni (41%), în timp ce fondurile diversificate şi cele de acţiuni nu au, fiecare, ponderi mai mari de 2%-3%. Fondurile de obligaţiuni sunt, de altfel, printre cei mai mari deţinători de titluri de stat din România, cel al Erste finanţând 2,5% din datoria publică a ţării. „La acest nivel, nu ne este indiferent dacă ajungem să finanţăm, din banii investitorilor, risipa bugetară sau politici publice sănătoase“, spune Neacşu. Împreună cu fondurile private de pensii, fondurile mutuale ajung să finanţeze chiar 10% din datoria publică a României.

Niciun comentariu: