sâmbătă, 20 iunie 2015


România a fost lider la creşterea preţurilor în Uniunea Europeană în luna mai, alături de Malta, arată datele furnizate de Oficiul European de Statistică.   Conform Eurostat, România şi Malta au avut cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei pentru luna mai, cu 1,3 la sută, urmate de Letonia cu 1,2 la sută rată a inflaţiei.   Pentru România, inflaţia pe luna mai este în creştere, după ce procentul pe aprilie a fost de 0,6 la sută, însă este la acelaşi nivel cu inflaţia din luna mai a anului trecut.  Datele Eurostat arată că, atât în zona euro cât şi in Uniunea Europeană, rata anuală a inflaţiei a urcat la 0,3% în luna mai, faţă de 0% în aprilie. Conform statisticii, opt state membre ale blocului comunitar au înregistrat în luna mai rate anuale negative ale inflaţiei. Printre aceste ţări se numară Cipru cu 1,7%, Grecia cu 1,4% şi Slovenia cu 0,8%.   Asta în pofida faptului că Banca Centrală Europeană a luat mai multe măsuri pentru a contracara efectele economice care se profilează în zona euro.   Estimările arată ca rata inflaţiei se va situa anul acesta la 0,7% şi la 1,3% anul viitor, sub ţinta de 2% stabilită de Banca Centrală Europeană.

Niciun comentariu: