joi, 20 august 2015

Grecia ar primi un ajutor iniţial de 13 miliarde de euro (14,5 miliarde dolari) din noul plan "cel mai devreme" joi, când trebuie să ramburseze o datorie la Banca Centrală Europeană, a anunţat Klaus Regling, şeful fondului de salvare din zona euro, citat de agenţia germană de presă DPA, scrie Bursa.  Prima tranşă din planul de ajutor de 86 miliarde de euro - care încă necesită aprobarea unor parlamente naţionale - va totaliza 26 miliarde de euro, a declarat Klaus Regling, directorul Fondului European pentru Stabilitate Financiară (EFSF).  Din această sumă, 10 miliarde de euro vor fi folosiţi pentru recapitalizarea băncilor greceşti, în timp ce 3 miliarde vor fi acordate în septembrie şi octombrie, dacă Grecia îndeplineşte etapele necesare, a precizat acesta, informează Agerpres.  Anunţul survine în contextul în care preşedintele camerei inferioare a Bundestagului, Norbert Lammert, i-a invitat pe parlamentarii germani să ia parte la o sesiune specială, miercuri dimineaţă, pentru a vota asupra acordării unui nou pachet de salvare pentru Grecia, în valoare de 86 milioane de euro, transmite Reuters, citat de hotnews.ro  Norbert Lammert a trimis invitaţiile sâmbătă dimineaţă, după ce miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat pachetul de salvare în cadrul unei întâlniri desfăşurate la Bruxelles vineri seară.   Deşi este puţin probabil că Bundestagul să respingă acordul de bailout, votul este văzut ca un test pentru cancelarul Angela Merkel, după ce 65 de parlamentari din tabăra conservatoare au refuzat luna trecută să sprijine negocierile pentru un al treilea pachet de salvare.   Este posibil ca şi mai mulţi de atât să se răzvrătească la votul de miercuri, mai ales având în vedere că nu există garanţii că Fondul Monetar Internaţional va participa la acordul de salvare. Aliaţii cancelarului Merkel le-au spus parlamentarilor în ultimele săptămâni că percep participarea FMI drept o condiţie pentru un nou accord.

Niciun comentariu: