vineri, 22 ianuarie 2016

Fostul președinte conservator francez, Nicholas Sarkozy, a apreciat că spațiul de liberă circulație Schengen practic nu mai există și a cerut Uniunii Europene să-și schimbe abordarea privind criza provocată de afluxul de migranți extracomunitari, relatează joi ediția electronică a publicației britanice Daily Express, potrivit Agerpres.  'Schengen a murit. Este urgent nevoie de o politică comună privind imigrația', a indicat actualul lider al opoziției franceze la o conferință de presă desfășurată la Anvers, în Belgia. El a estimat totodată că islamismul radical este pentru Europa cea mai mare amenințare de la căderea Uniunii Sovietice, iar neincluderea în tratatele europene a unei clauze privind identitatea creștină a fost 'o lașitate'.  Referindu-se la referendumul prin care Marea Britanie va decide dacă mai rămâne în UE, fostul președinte francez a apreciat că acest referendum ar fi o oportunitate pentru a ne pune întrebări despre situația Europei. În acest context, Sarkozy consideră că guvernelor naționale trebuie să li se restituie atribuții care au fost transferate instituțiilor europene. El a avertizat și asupra consecințelor grave ce ar putea rezulta dacă Europa va continua politica "naivă" favorabilă primirii refugiaților.

Niciun comentariu: