sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Impactul declinului preţurilor petrolului va fi că inflaţia va fi mai scăzută decât au anticipat marile bănci centrale ale lumii.  Reprezentanţii Rezervei Federale (Fed) americane, ai Băncii Angliei şi ai Băncii Centrale Europene (BCE) insistă că urmăresc fluctuaţiile preţurilor petrolului şi ale altor mărfuri, ajustând dobânzile în funcţie de ceea ce se întâmplă cu inflaţia core, care exclude costurile energiei şi alimentelor.  Dar va fi dificil de majorat dobânzile dacă, din orice motiv, inflaţia va continua să se menţină sub estimările oficiale.  Mai important este faptul că există dovezi că declinul inflaţiei cauzat de petrolul ieftin are efect asupra salariilor.  Înainte de criză, inflaţia din Marea Britanie se afla la nivelul ţintei Băncii Angliei de 2%, iar angajatorii ofereau majorări salariale de 4%. Cu o inflaţie aflată în prezent în jurul nivelului zero, angajatorii nu văd niciun motiv să ofere creşteri ale salarilor de peste 2%.  Acest fapt contează, întrucât băncile urmăresc semnele de accelerare a majorării salariilor, după mai mulţi ani de creştere economică constantă şi de scădere a şomajului.  Dacă creşterea salariilor nu accelerează, sunt motive mai puţine pentru scumpirea creditelor.  În aceste condiţii, inflaţia şi dobânzile vor rămâne la un nivel scăzut o perioadă mai lungă decât s-a crezut iniţial.  Fed a majorat în decembrie dobânda de politică monetară pentru prima oară în 10 ani, dar va fi extrem de precaută în privinţa următoarei măsuri de acest gen. Banca Angliei nu va creşte încă dobânzile, iar banii ieftini vor susţine atât creditarea cât şi creşterea economică, pentru o perioadă.

Niciun comentariu: