marți, 9 februarie 2016

 O suspendare a spaţiului Schengen de liberă circulaţie ar putea avea un potenţial efect perturbator asupra creşterii economice europene, a avertizat ieri Comisia Europeană, în previziunile sale economice de iarnă, transmite AFP. Instituţia a scos în evidenţă ris¬curile economice legate de sosirea masivă de refugiaţi pe teritoriul Uniunii Europene, notând că "percepţia opiniei publice în faţa numărului în creştere de refugiaţi ar putea avea un impact negativ asupra încrederii în economie, încetinind astfel consumul familiilor" În consecinţă, Comisia face apel la depăşirea la nivelul UE a provocărilor politice majore, cum ar fi gestionarea fluxurilor de migraţie.  În prezent, şase din cele 26 de ţări din spaţiul Schengen au introdus controale temporare la frontiere, Austria, Germania, Danemarca, Suedia şi Norvegia pentru a ţine sub control afluxul de migranţi, iar Franţa ca răspuns la ameninţarea teroristă. Uniunea Europeană se pregăteşte pentru o prelungire excepţională de până la 2 ani a termenului de aplicare a acestei măsuri, în condiţiile în care cel prevăzut de legislaţia actuală, de şase luni, se apropie de expirare în unele state.

Niciun comentariu: