duminică, 6 martie 2016

Grupul Visegrad (Ungaria, Slovacia, Polonia, Cehia) continua sa pledeze pentru construirea unei noi linii de protectie a frontierelor pe ruta balcanica, in Macedonia, pentru oprirea extracomunitarilor care vin prin Grecia.  In ultimele saptamani, Guvernul Ungariei a semnalat de mai multe ori ca va construi gard metalic de-a lungul frontierei cu Romania, pentru oprirea imigratiei. "Migratia va reincepe din primavara si probabil ca vor fi exercitate presiuni asupra frontierelor noastre. Trebuie sa fim pregatiti pentru acest lucru si pentru a construi gard la frontiera cu Romania. Anul 2016 va fi unul greu in materie de imigratie ilegala. Suntem supusi presiunilor si securitatea tarii este amenintata", afirma Janos Lazar in februarie.  In contextul valului de imigranti extracomunitari, Ungaria a construit deja garduri metalice la frontierele cu Serbia si cu Croatia, semnaland de mai multe ori ca ar putea lua masuri similare pe segmente ale granitei cu Romania. Autoritatile ungare au anuntat in septembrie 2015 intentia de a construi un gard metalic pe un segment de 70 de kilometri al frontierei cu Romania, in contextul in care imigrantii s-ar putea infiltra pe la capatul barierei construite la granita ungaro-sarba. Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, declara pe 15 septembrie ca "gardul ar urma sa inceapa de la punctul frontierei dintre Ungaria/Serbia/Romania si sa continue pe o distanta rezonabila daca presiunea migratiei se muta spre Romania". Gardul construit de Ungaria de-a lungul granitei sarbe se termina in zona localitatii ungare Kubekhaza, situata la frontiera cu Serbia si cu Romania.

Niciun comentariu: