vineri, 29 aprilie 2016

 
Acţionarii OMV Petrom au decis, ieri, extinderea, până la data de 31 decembrie 2017, a aprobării şi împuternicirii aferente a Directoratului pentru listarea secundară a companiei pe Bursa de Valori din Londra, pentru cazul în care condiţiile pieţei nu vor fi potrivite pentru realizarea listării secundare în acest an, conform unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti Autorizarea acordată de Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor va fi condiţionată de aprobarea Consiliului de Supraveghere, dacă listarea se va realiza în 2017, conform raportului.  De asemenea, AGA a aprobat, ieri, numirea lui Dan Manolescu pentru postul de membru al Consiliului de Supraveghere, cu mandat până la data de 28 aprilie 2017. Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, în perioada 2013-2015, a fost propus de acţionarul statul român, prin Ministerul Energiei.   Recent, OMV Petrom a anunţat că Bogdan Nicolae Badea şi-a înaintat renunţarea la mandatul de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, începând cu data de 26 aprilie 2016. Acţionarii OMV Petrom au mai aprobat propunerea directoratului de a nu se distribui dividende pentru anul financiar 2015, potrivit unui comunicat al companiei.   Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom a declarat: "În contextul curent de piaţă, cu un preţ scăzut al ţiţeiului, trebuie să rămânem prudenţi şi să ne menţinem o poziţie financiară solidă. Având în vedere nivelul ridicat de lichiditate necesar pentru a ne susţine nevoile privind investiţiile, am propus acţionarilor şi aceştia au aprobat neacordarea de dividende pentru 2015".  De asemenea, AGOA a mai aprobat bugetul de investiţii pentru 2016 al companiei, astfel, investiţiile estimate pentru 2016 ale OMV Petrom au coborât la 3,98 miliarde lei, în scădere comparativ cu investiţiile de 4,26 miliarde de lei realizate în 2015, mai arată documentul.
Conform acestuia, principala direcţie de investiţii continuă să fie divizia Upstream, pentru care s-au bugetat peste 3,48 miliarde de lei, reprezentând 88% din buget, urmată de Downstream Oil, cu un buget de investiţii de 465 milioane de lei, pentru acest an.

Niciun comentariu: