luni, 25 iulie 2016

Încrederea consumatorilor din Uniunea Europeană a scăzut, în iulie, mai mult decât a celor din zona euro, semn că votul britanicilor pentru ieşirea din UE (Brexit) ar putea afecta mai puţin blocul monetar decât ţările din afara sa.  Comisia Europeană a estimat, săptămâna aceasta, că indicele privind încrederea consumatorilor din zona euro s-a diminuat cu 0,7 puncte luna aceasta, la -7,9 puncte, de la -7,2 în iunie. Analiştii anticipau un declin până la -8 puncte.  La nivelul întregii Uniuni Europene, indicele privind încrederea consumatorilor a coborât cu 1,8 puncte, la -7,6 puncte, cel mai redus nivel din ultimii doi ani. "Este încurajator faptul că această estimare privind încrederea - prima lansată după votul pentru Brexit -, arată numai un declin moderat al încrederii în zona euro", este de părere Marco Protopapa, economist la "JPMorgan", citat de Economic Times. Comisia Europeană nu furnizează datele privind situaţia încrederii consumatrilor din fiecare stat membru al UE. 

Niciun comentariu: