miercuri, 10 august 2016

În ultimele zile ale lunii iunie, Gu­vernul păstorit de Dacian Cioloş, a aprobat Ordonanţa de Urgenţă nr. 41/28 iunie 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin care, practic, România este repusă pe harta roşie a maşinilor furate din străinătate şi din ţară. Chiar dacă s-a renunţat la anumite atribuţii ale Ministerului Transporturilor, prin RAR, ordonanţa adoptată de Guvernul Cioloş nu a fost avizată de fostul ministrul al Transporturilor, Dan Costescu. Potrivit noilor reglementări cuprinse în Ordonanţa 41, dovada certificării autenticităţii unui vehicul de către Registrul Auto Român se face de către instituţiile care se ocupă de operaţiuni de înmatriculare pentru o maşină utilizată, dobândită din străinătate. Potrivit noilor reglementări, pentru un vehicul înmatriculat în România, în momentul vânzării/cumpărării sale nu mai este necesar certificatul de autenticitate. Înainte de intrarea în vigoare a acestui document, Ordonanţa de nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, prin articolul 11, alineatul (5), impunea celor care vor să înmatriculeze o maşină din străinătate să facă dovada certificării autenticităţii vehiculului de Registrul Auto Român. „Certificarea autenticităţii vehicului este dovada faptului că maşina nu figurează în baza de date a Uniunii Europene ca fiind furată. Înainte de sfârşitul lunii iunie, cine vroia să înmatriculeze o maşină era obligat să depună la dosar certificatul de autenticitate al vehiculului. Cel mai important document al maşinii era eliberat de RAR până la sfârşitul lunii iunie. Începând cu luna iulie, numai cei care au achiziţionat maşina second-hand din străinătate sunt obligaţi să depună la dosar certificatul de autenticitate al autovehiculului. Pentru autovehiculele vechi, înmatriculate deja în România, dacă se vând, instituţia care se ocupă de înmatriculări nu mai solicită certificatul de autenticitate a vehiculului de la Registrul Auto Român. Cine verifică seria de carosierie şi alte elemente de identificare după aplicarea noi legi? Acum nu mai sunt obligaţi să verifice seriile“, ne-au explicat specialiştii din domeniu.

Niciun comentariu: