vineri, 23 decembrie 2016

Banca Monte dei Paschi di Siena nu va reuşi probabil să atragă o cerere suficientă pentru majorarea de capital de 5 miliarde de euro, ceea ce va conduce la cea mai mare naţionalizare a unei bănci din Italia din ultimele decenii, au declarat persoane apropiate situaţiei, citate de Bloomberg. Niciun investitor important nu s-a arătat interesat de vânzarea de acţiuni, a anunţat banca. Un schimb de obligaţiuni cu acţiuni ar aduce băncii aproximativ 2,5 miliarde de euro, potrivit instituţiei. Interesul investitorilor va fi probabil insuficient, au spus sursele. Fondul suveran din Qatar, care a analizat interesul investitorilor, nu s-a angajat să cumpere acţiuni, iar alte instituţii financiare au indicat că vor investi în Monte dei Paschi doar dacă aceasta va reuşi să atragă bani de la investitori importanţi. Directorul general al Monte dei Paschi, Marco Morelli, a căutat investitori în întreaga lume pentru susţinerea planului de reorganizare, care include vânzarea de acţiuni, schimbul de obligaţiuni contra acţiuni şi vânzarea unor credite neperformante în valoare de 28 de miliarde de euro. Naţionalizarea Monte dei Paschi, care ar fi cea mai mare din Italia după anii '30, ar putea fi urmată de salvarea băncilor Veneto Banca şi Banca Popolare di Vicenza, în cadrul unui program guvernamental de 20 de miliarde de euro. Intervenţia statului şi pierderi pentru deţinătorii de obligaţiuni reprezintă cel mai probabil scenariu pentru Monte dei Paschi, consideră Manuela Meroni, analist la Intesa Sanpaolo. Ea a explicat într-o notă adresată clienţilor că o soluţie pentru Monte Paschi poate reduce riscul sistemic în sectorul bancar Italian. Acţiunile Monte dei Paschi au scăzut joi dimineaţă cu 7%, iar de la începutul acestui an cu 87%, reducând capitalizarea băncii la 478 de milioane de euro, conform sursei citate.

Niciun comentariu: