marți, 21 martie 2017

  "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, va atrage 8 miliarde de euro (8,6 miliarde de dolari) prin vânzarea de acţiuni cu un discount de 35% faţă de cotaţia acestor titluri la data de 17 martie, pe piaţa din Frankfurt. Astfel, banca urmăreşte să-şi consolideze situaţia financiară şi să stimuleze creşterea sa. "Deutsche Bank" va emite 687,5 milioane de acţiuni noi, la un preţ de 11,65 fiecare, faţă de 17,86 euro/titlu la finele săptămânii trecute, conform Bloomberg. Acţionarii actuali vor putea cumpăra un titlu nou pentru fiecare două deţinute. Vânzarea, care va avea loc în perioada 21 martie-4 aprilie, va fi a patra efectuată de "Deutsche Bank" din 2010 până în prezent.  Directorul executiv al instituţiei financiare, John Cryan, care anunţase iniţial că nu vrea să recurgă la o majorare de capital, s-a răzgândit în această lună, după ce preţul acţiunilor băncii aproape s-a dublat faţă de un minim atins în septembrie, iar "Deusche Bank" nu a reuşit să găsească un cumpărător pentru divizia sa de consumer banking. În ultimii doi ani, "Deutsche Bank" a înregistrat pierderi nete de peste 8 miliarde de euro, din cauza costurilor legate de litigii şi a reducerii riscurilor la divizia de investiţii. Luna aceasta, "Deutsche Bank" a anunţat "o schiţă, o strategie", care include reorganizarea unor operaţiuni ale sale, renunţarea la planul de vânzare a diviziei retail "Postbank" şi promovarea a doi executivi în funcţia de directori generali adjuncţi. Majorarea de capital pe care o pregăteşte "Deutsche Bank", alături de listarea parţială a diviziei de management al activelor şi vânzarea altor active, ar trebui să ridice rata de capital a băncii la peste 13%, de la 11,9% la finele lui 2016, conform Bloomberg. În februarie, grupul chinez HNA, deţinut de miliardarul Chen Feng, a preluat o participaţie de 3,04% din "Deutsche Bank" şi ar putea achiziţiona mai multe acţiuni ale băncii germane, conform unor surse citate de Reuters.

Niciun comentariu: