duminică, 31 martie 2013

Deficitul bugetar al Portugaliei a fost de 6,4% din PIB în 2012, mai mare decât ţinta de 5%, în condiţiile în care autorităţile europene au refuzat să includă în calculul acestui indicator venituri de 3,1 miliarde euro dintr-o privatizare. În 2011, deficitul bugetar al Portugaliei a fost de 4,4% din PIB.
 
Spania a anunţat ieri că, în 2012, deficitul său bugetar a fost mai mare decât cifra raportată în urmă cu o lună în acest sens, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la exactitatea datelor guvernului.
Ministrul Bugetului a informat că a revizuit cifra deficitului pe 2012 la 7% din PIB, de la 6,7% din PIB, în urma unor discuţii cu agenţia de statistică a UE.
 
ROMANIA RAMINE atractivă pentru inves-titorii străini şi sunt aşteptate creşteri mai mari de productivitate, faţă de celelalte ţări din regiune, consideră Cătălin Păuna, economist al biroului din România al Băncii Mondiale.
Domnia sa a declarat, ieri: "Fondurile europene, reglementările europene sunt favorabile pentru investiţii în România, unde gradul de întoarcere a banilor investiţi este mai mare. Cel mai atractiv sector de investiţii este cel al energiei, în special cel al energiei regenerabile, unde investitorii îşi pot recupera mai rapid banii investiţi. Domnul Păuna a arătat că o condiţie pentru investitori este un mediu macroeconomic stabil tradus printr-o inflaţie scăzută care să încurajeze plasarea banilor.
Potrivit lui Steven van Groningen, preşedintele şi CEO al Raiffeisen Bank şi preşedintele Consiliului Investitorilor Străini, costul des-făşurării afacerilor în România este destul de ridicat, iar statul ar trebui să îşi onoreze obligaţiile, de exemplu plata TVA la timp.
Steven van Groningen a declarat, ieri, că este imperativ ca Guvernul să creeze legi "făcute pentru toată lumea".
În opinia domniei sale, "dincolo de protecţia oferită de schemele de garantare a depozitelor, există o responsabilitate a deponenţilor de care aceştia nu trebuie să uite".
Criza din Cipru întăreşte ideea că cei care economisesc nu trebuie să uite să fie atenţi la siguranţa oferită de băncile solide, mai spune Van Groningen: "Există şi acum investitori care sunt nemulţumiţi de dobânzile oferite de bănci cu rating ridicat precum ING Bank şi Rabobank în Olanda sau Barclays şi HSBC în Marea Britanie şi sunt în căutare de randamente mai ridicate pentru a plasa bani în bănci mai puţin sigure.


Italia - "Discuţiile cu alte formaţiuni politice nu au avut succes", a declarat Bersani după întrevederea pe care a avut-o cu preşedintele Giorgio Napolitano.
În această situaţie, Napolitano a anunţat că va lansa propriile consultări în scopul formării viitorului guvern.
Niciuna dintre principalele forţe politice din Italia - coaliţia de centru-stânga condusă de Pier Luigi Bersani, coaliţia de dreapta condusă de Silvio Berlusconi şi Mişcarea Cinci Stele, a lui Beppe Grillo - nu au obţinut majoritate în Parlament în urma alegerilor legislative.
Liderul coaliţiei de centru-dreapta, Silvio Berlusconi, i-a cerut de două ori lui Pier Luigi Bersani ca partidul său, Poporul Libertăţii, să participe la viitorul guvern. Mişcarea populistă Cinci Stele (M5S) a reiterat miercuri refuzul de a oferi votul de încredere pentru un eventual guvern condus de Pier Luigi Bersani. 

sâmbătă, 30 martie 2013

Blănculescu: "Situaţia din Cipru este unică şi aşa trebuie să rămână, pentru că discutăm despre un paradis fiscal; declaraţia purtătorului de cuvânt al CE poate fi considerată criminală, din punct de vedere financiar" Pârvan: "Dacă o astfel de măsură va fi adoptată în UE, investitorii îşi vor pierde credibilitatea în zona euro; la nivelul Europei, vom asista la o stagnare pe termen lung"
Situaţia din Cipru este unică şi aşa trebuie să rămână, pentru că discutăm despre un paradis fiscal, este de părere Ionel Blănculescu, secretarul executiv al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri.
Domnia sa consideră că, dacă măsura adoptată în Cipru (încheierea unui acord de salvare între Cipru şi creditorii internaţionali, care presupune accesarea a până la 40% din depozitele bancare mai mari de 100.000 de euro constituite la "Bank of Cyprus" şi "Laiki Bank", în vederea recapitalizării) va fi extrapolată la nivelul Uniunii Europene, sistemul financiar-bancar din Europa "va sări în aer".
Ionel Blănculescu opinează că declaraţia făcută, zilele trecute, de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene (CE) poate fi considerată criminală, din punct de vedere financiar....sursa hotnews

vineri, 29 martie 2013

O nota catre incompetentii care conduc atit UE cit si Romania

Depozitele bancare de peste 100.000 de euro din Uniunea Europeană (UE), care nu sunt acoperite de garanţii prevăzute de lege - precum cele de până la 100.000 de euro -, ar putea fi implicate pe viitor în recapitalizarea băncilor aflate în dificultate, conform unui proiect legislativ pregătit de Comisia Europeană.
"În propunerea Comisiei, aflată în discuţie, nu este exclus ca depozitele mai mari de 100.000 euro să fie instrumente eligibile pentru proceduri de salvare (n.r. recapitalizare fără fonduri publice sau garanţii guvernamentale)", a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Chantal Hughes, adăugând că "aceas-ta este o posibilitate".
Chantal Hughes a subliniat: "Niciodată nu va fi posibil să fie implicaţi în proceduri de salvare a băncilor cei cu depozite mai mici de 100.000 euro".
Anunţul în acest sens vine după recentul acord de salvare încheiat de Cipru cu creditorii internaţionali, care presupune accesarea a până la 40% din depozitele bancare mai mari de 100.000 euro constituite la "Bank of Cyprus" şi "Laiki Bank", în vederea recapitalizării. Astfel sunt obţinute 4,2 miliarde euro.
Menţionăm că băncile cipriote rămân închise până joi, deşi acestea ar fi trebuit să-şi reia activităţileCum poate un dobitoc de economist sa ceara recapitalizarea bancilor cu banii deponentilor?
Adica bancile isi dau salarii nesimtite, isi fac sedii imorale si pe urma ajung la concluzia ca au papat banii sii i iau pe ai deponentilor?
Recapitalizarea o fac actionarii, nu deponentii. Banca nu poate sa continue sa existe prin confiscarea banilor deponentilor.
Banca falimenteaza, deponentii incaseaza ce pot si, daca mai ramane ceva, incaseaza si actionarii.
E plina lumea de smecheri cu titluri in economie si inginerii financiare.

joi, 28 martie 2013

Comisia Europeană (CE) a prezentat două noi comunicări privind etapele viitoare către realizarea unei Uniuni economice şi monetare (UEM) profunde şi veritabile.
Obiectivul urmărit este să se consolideze coordonarea politicilor economice şi integrarea în zona euro, informează un comunicat de presă.
Preşedintele Barroso a declarat: "Cu aceste două comunicări, Comisia dă un impuls procesului de integrare, după cum am stabilit în proiectul nostru din luna noiembrie a anului trecut pentru o UEM profundă şi veritabilă. Aceste propuneri - în special Instrumentul de convergenţă şi competitivitate - îmbină necesitatea unui grad mai ridicat de disciplină la nivel naţional cu necesitatea unei solidarităţi sporite la nivelul UE. Propunerile consolidează soliditatea monedei comune şi vor contribui la stimularea competitivităţii Europei, a creşterii sale economice şi a creării de locuri de muncă".

miercuri, 27 martie 2013

Wowwww... avem o "alternativa" ....


Economistul sef al Bancii Nationale a Romaniei, Valentin Lazea, ii sfatuieste pe cei care au depozite mai mari de 4,2 milioane euro sa gaseasca variante alternative de economisire, ca de exemplu bursa, fondurile de pensii etc, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, Valentin Lazea, economist sef al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), citat de Agerpres.

Economistul sef al BNR a fost intrebat de catre jurnalisti daca, dupa deciziile luate in Cipru, populatia Romaniei ar trebui sa se teama de siguranta depozitelor la banci.

"Dobanzile real negative prin depunere la banca sunt inca totusi mai bune decat dobanzile pe care ti le ofera banul tinut la saltea si care este si mai real negativa (dobanda n.r.). Dobanda nominala pe care ti-o da banca e mai mare decat dobanda pe care ti-o da banul tinut la saltea, care este zero. (...) Daca ai mai mult de 100.000 euro, ceea ce foarte putini au, si daca avand mai mult de 100.000 euro nu ai buna prevedere de a imparti cei 100.000 de euro la 42 de banci (in sensul ca fiecare are posibilitatea de a depune acesti bani la bancile din sistem, cei 100.000 fiind maximul garantat de Fondul de Garantare a Depozitelor n.r.). Cei care au mai mult de 4,2 milioane pot sa isi gaseasca alte variante", a explicat Lazea.


marți, 26 martie 2013

NU MAI VREM IN U.E. - vrem sa iesim din aceasta minciuna...

Inceputa ca ceea ce s-a intitulat Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), U.E.  a fost fondată în 1951 (Tratatul de la Paris), de Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg și Olanda pentru a partaja resursele de oțel și cărbune ale statelor membre, prevenind astfel un nou război european. CECO a devenit fundația pentru CEE redenumită ulterior Com. Europeană și în final Uniunea Europeană prin Tratatul de la Maastricht) .Franta si Germania trecand peste vechile rivalitati au format. cartelul metalurgiei si carbunelui,de ce sa ne miram ca toate combinatele, minele de la noi au fost distruse? In "mica Europa" a celor 6 nu intra si Anglia,dupa cum se vede. Intrarea celorlalte tari din est foste comuniste a fost un prilej sa-si dezvolte Franta si Germania industriile.  Romania, a fost desemnata  sa tina de "sase" la moneda lor euro, BCE - avand suprematie si dirijand dezvoltarea, sau mai bine zis interzicand dezvoltarea, controlind  finantele si creditele bancare ale Romaniei astfel incit,  creditele sa nu mearga la sectorul privat, dar nici la cel public . Romania traieste la limita ,indeplinind poruncile BEC,UE si ale lui Merkel/Putin, tarile din zona noneuro uitandu-se ca saracele la masa bogatei “Merkel”. In loc de industrei, mine si agricultura romaneasca, trebuie sa fim piata de consum, sa imbuibam pietele lor financiare. Cameron planuia sa sublinieze ca structurile UE sufera o "schimbare fundamentala", adaugand: "Este o prapastie intre UE si cetatenii sai, care a crescut dramatic in ultimii ani si care reprezinta o lipsa de responsabilitate si consimtamant democratice care - DA - se simt acut in Marea Britanie"...Daca in Marea Britanie se simt acut iresponsabilitatea si incalcarea  democratiei ,dar in Romania? Cameron vrea rol"angajat si activ"in UE, .Basescu= "premierul, guvernul" ce a vrut ? De ce tipa mereu sa mearga la UE, ce au facut pentru a inainta agenda economica a  Romaniei ?