Peste 90% din comunele din Romania sunt in prezent in insolventa, din cauza lipsei de lichiditati si, implicit, a imposibilitatii de a-si plati datoriile, a declarat, vineri, Gheorghe Piperea, partener coordonator la societatea de avocatura Piperea si Asociatii.

“Peste 90% dintre comunele Romaniei sunt in insolventa si nu in criza financiara, cum se afirma. Primariile sunt in faliment, pentru ca datoriile lor depasesc cu mult posibilitatea de a mai aduce venituri la Bugetul de Stat. Un exemplu este comuna Odorhei. De asemenea, Primaria Aninoasa a fost declarata in insolventa, prin decizie a primarului din Hunedoara”, a spus Piperea, intr-o conferinta de presa.

In cazul in care primaria unui oras intra in insolventa aceasta nu mai poate fi ordonator principal de credite, iar cei care le conduc isi pierd atributiile de a le mai administra financiar, dar isi exercita in continuare celelalte atributii, a mai explicat Piperea.

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană (UE), întruniţi la Bruxelles în noaptea de miercuri spre joi, au ajuns la un compromis privind modul de salvare sau lichidare a băncilor, evitând folosirea banilor publici, după ce discuţiile de vineri au eşuat, conform AFP.
Pentru a evita situaţia în care contribuabilii trebuie să plătească atunci când o bancă trebuie să fie restructurată sau lichidată, miniştrii au fost de acord ca băncile să fie recapitalizate din banii acţionarilor, deţinătorilor de obligaţiuni şi persoanelor cu depozite mai mari de 100.000 de euro.
Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrupului, a declarat: "Dacă o bancă are probleme, acum avem un set unic de norme în întreaga Europa pentru a decide cine plăteşte factura".
Pierre Moscovici, ministrul francez al finantelor, a declarat că rezoluţia este un "succes greu câştigat", susţinând că acordul a fost "extrem de important pentru stabilitatea financiară a Uniunii Europene". 

La Repubblica şi Financial Times relevă că Banca Italiei, în perioada când era condusă de Mario Draghi (actual şef al Băncii Centrale Europene), a contractat produse financiare de risc în anii ’90, pentru a facilita intrarea Italiei în zona euro, şi în prezent ţara ar putea pierde 8 miliarde euro. Subterfugiu la care a recurs şi Grecia pentru a intra în zona euro, consiliată de puternica bancă americană Goldman Sachs, la care acelaşi Draghi era atunci vicepreşedinte pentru Europa.   Un raport confidenţial al Trezoreriei italiene, dezvăluit de La Repubblica şi Financial Times, arată că Italia ar putea fi afectată de pierderi de circa 8 miliarde euro din cauza contractelor de produse financiare derivate din anii ’90 şi care au fost restructurate în 2012, în plină criză a zonei euro. Raportul va alimenta dezbaterile asupra expunerii Italiei la produsele derivate şi va ridica întrebări delicate pentru Mario Draghi, arată FT, subliniind că şeful Băncii Centrale Europene (BCE) era director general al Trezoreriei italiene în perioada în care au fost încheiate unele contracte, perioadă în care Italia încerca să-şi „machieze“ conturile pentru a putea adopta euro.  Potrivit raportului secret, Italia a restructurat în primul semestru din 2012 opt contracte derivate cu bănci străine în valoare totală de 31,7 miliarde euro. FT citează experţi potrivit cărora pierderile potenţiale pe care va trebui să şi le asume Italia asupra acestor contracte au fost, la 20 iunie, de 8,1 miliarde euro.  Esenţialul rezidă din originea acestor contracte restructurate în 2012. Banca Italiei a utilizat aceste instrumente pentru a obţine plăţi imediate din bănci cu scopul de a încadra deficitul italian în termenele criteriilor de la Maastricht şi a permite aderarea ţării la zona euro din 1999.  În 1996, Italia se zbătea încă să se califice în eurozonă. După criza monetară din 1992 şi devalorizarea lirei, apoi criza politică ce a urmat, ţara afişa deficite publice considerabile. Dacă în 1996 deficitul era de 7% din PIB, spre surpriza generală, acesta a trecut la 2,7% în 1997 şi astfel s-a încadrat în criteriile de la Maastricht. Concret, deficitul italian a trecut într-un an de la 69,52 miliarde euro la 28,86 miliarde. O ameliorare de 40 miliarde, despre care analiştii spun astăzi că nu este total străină de aceste tranzacţii în derivate de risc.  Afacerea ridică însă o problemă mai gravă – cea a responsabilităţii lui Mario Draghi, guvernator al Băncii Italiei între 1991 şi 2001. Este greu de crezut că actualul preşedinte al BCE nu a cunoscut aceste tranzacţii şi riscurile ce făceau să planeze asupra conturilor italiene. Şi în momentul în care BCE joacă tare, în special faţă de Curtea Constituţională din Karlsruhe, această afacere pică foarte rău.  Analiştii arată că lui Draghi nu-i place să i se amintească de erorile sale trecute, principala fiind din perioada când era preşedintele Forumului de Stabilitate Financiară. Sub bagheta sa a explodat criza din 2007-2009. Recent, preşedintele BCE a luat avionul pentru a se întâlni de urgenţă cu succesorul său, Vittorio Grilli. Pentru a se asigura că nu are motive de îngrijorare privind dezmembrarea celei de-a treia bănci italiene, Monte dei Paschi (MPS), din Sienna, pe care Trezoreria a salvat-o? MPS achiziţionase o bancă italiană, Antonveneta, la un preţ exorbitant, iar ex-guvernatorul Băncii Italiei precizase că nu are autoritatea de a se opune sau de a pune problema preţului de achiziţie.    Informaţiile obţinute de FT arată că pierderi de miliarde de euro au justificat raportul către Curtea de Conturi. Suma nominală de produse derivate ar atinge un vârf noţional de 31,7 miliarde euro. Astfel, prin utilizarea de produse derivate, MPS a reuşit să camufleze pierderi de 800 milioane euro.  În afara manipulării efectuate de Trezoreria italiană, operaţiunea confirmă condiţiile suspecte care au prezidat intrarea unor ţări în zona euro, arată un analist al Le Monde, subliniind că din această „culpa in eligendo“ vin şi dificultăţile eurozonei. Politic, era imposibil ca Italia să nu fie inclusă. Iar Grecia intră în aceeaşi nişă. Guardia di Finanza a „vizitat“ birourile responsabilului datoriei publice italiene şi a făcut apoi un raport lipsit de detalii, fără numele băncilor şi ale produselor utilizate. Analiştii arată că se înţelege din ce în ce mai bine de ce Italia s-a zbătut pentru a-şi adjudeca posturi-cheie în organismele financiare europene.

La început a fost negarea.... cine urmeaza??...Ce urmeaza ??

La început a fost negarea. Criza financiară declanşată de creditele subprime din SUA nu ar fi trebuit să se extindă în Europa, conform declaraţiilor oficiale din urmă cu câţiva ani. Sănătatea băncilor nici măcar nu a fost luată în considerare, la fel cum un default suveran din zona euro a fost considerat mult timp o blasfemie.  Ce repede trece timpul! Acum deciziile sau declaraţiile privind orizonturile de timp îndepărtate au o durată de viaţă similară elementului 118 din tabelul lui Mendeleev, care are o perioadă de înjumătăţire de 0,89 milisecunde.  Salvarea băncilor a trecut pe primul plan, din cauza legăturii simbiotice dintre acestea şi stat. "Pentru prima dată, am căzut de acord asupra unui bail-in semnificativ pentru protejarea contribuabililor", a declarat, după o nouă şedinţă maraton la miezul nopţii, Jeroen Dijsselbloem, ministrul de finanţe al Olandei şi preşedintele Eurogrupului.  Acelaşi Dijsselbloem ne asigura, în perioada jafului din Cipru, că ceea ce se întâmplă în insula mediteraneeană nu reprezintă un cadru de acţiune la nivel European. Şi, totuşi, cum sunt protejaţi contribuabilii, deoarece tot ei sunt şi "proprietari" ai depozitelor care vor fi confiscate parţial sau total? Să fie depozitele din sistemul bancar european constituite de extratereştri? "Uniunea Europeană a căzut de acord să forţeze investitorii şi pe cei cu economii consis¬tente să suporte costurile falimentelor bancare viitoare", scrie Reuters. Noul plan prevede că acţionarii, deţinătorii de obligaţiuni şi deponenţii cu depozite de pes¬te 100.000 de euro vor fi nevoiţi să participe direct la salvarea băncilor. Mai mult, noile reglementări "pot afecta deponenţii germani la fel cum pot afecta oricare alt investitor din lume", conform unei declaraţii a ministrului de finanţe al Germaniei, Wolfgang Schäuble. Acesta a mai precizat că "avem nevoie de o cascadă clară a răspunderii: în primul rând acţionarii, apoi diferite categorii ale deţinătorilor de obligaţiuni şi apoi deponenţii - nu deponenţii asiguraţi, deoarece ei au fost excluşi totdeauna de legea europeană - apoi statele membre implicate, iar dacă statele nu pot, va urma fondul european de salvare", conform unei ştiri Bloomberg.  Nu este extraordinar faptul că "avem nevoie de o cascadă clară a răspunderii" în ceea ce priveşte creditorii băncilor, dar nu se aminteşte nimic şi despre o cascadă a răspunderii politice? Şi cât de europeni au devenit germanii, astfel încât să plătească fericiţi pentru falimentul unor bănci franceze sau austriece?  Reuters scrie că "noile reglementări distrug un tabu în Europa", referindu-se la conceptul inviolabilităţii depozitelor, deşi "ţările vor dispune de flexibilitate în deciziile de impunere a pierderilor asupra creditorilor băncilor". Oare la ce se referă această flexibilitate? Cumva la posibilitatea unor decizii arbitrare ale autorităţilor, în funcţie de naţionalitatea şi rasa deponenţilor? Nu! Nu este posibil aşa ceva într-o comunitate închegată în jurul sfintelor idealuri europene!  Un comentariu pe marginea articolului Reuters reflectă cel mai bine stadiul în care s-a ajuns: "democraţiile europene sunt acum, de drept, cleptocraţii". Poate că ar fi nevoie de un nou imn pentru UE, precum şi de un nou slogan: "Uniţi în jafuri şi-n simţiri!"  Pentru a elimina indignarea "europenilor" care se simt lezaţi de o astfel de afirmaţie, trebuie să amintim că problema uniunii bancare este departe de a fi rezolvată. Cancelarul austriac Werner Faymann a declarat, într-un interviu preluat de Reuters, că "înainte de alegerile generale din Germania, cancelarul Merkel nu va fi de acord cu o uniune bancară exhaustivă". Deci totul se reduce la înşelarea electoratului înaintea unor alegeri "democratice", urmate de decizii care nu mai au nimic de a face cu "voinţa" poporului.  Dacă germanii încă mai cred în iluzia rezistenţei în faţa crizei europene, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Franţa. Minstrul de finanţe Pierre Moscovici a ţinut să precizeze că "cererile Franţei, în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor europene pentru salvarea băncilor, au fost, de asemenea, acceptate". Este de înţeles nerăbdarea lui Mos¬covici, în condiţiile în care o analiză recentă de la Goldman Sachs pune două bănci franceze în fruntea listei instituţiilor financiare europene după cea mai slabă capitalizare. Raportul dintre active şi capital este de peste 35 în cazul Credit Agricole şi Natixis, conform analizei de la Goldman Sachs, iar primele două bănci germane, Deutsche Bank şi Commerzbank se află pe locurile patru şi şase în acest top al fragilităţii bancare. Dar, după cum ne-au obişnuit autorităţile europene, ultima decizie nu înseamnă aproape nimic. Nicolas Veron, expert financiar în cadrul institutului european de studii economice Bruegel, a declarat pentru Reuters că "este prematur să vorbim despre o concertare a eforturilor europene", deoarece "discuţiile importante despre modul în care se va face restructurarea încă nu au început". Ceea ce a început, însă, este construcţia unui sistem bine închegat de jefuire a europenilor, indiferent că fac sau nu parte din zona euro, în numele unui ideal care nu îi mai reprezintă. 

Nu mai avem o piaţă liberă. Preţul activelor financiare ale lumii a devenit jucăria băncilor centrale şi a fondurilor suverane ale câtorva puteri emergente.

Julian Callow de la Barclays spune că firma cumpără anual obligaţiuni ale statelor sigure, cotate AAA, în valoare de 1,8 trilioane de dolari, din totalul de 2 trilioane disponibile pe piaţă. Nu s-a mai întâmplat nicicând aşa ceva în vremurile moderne, poate chiar niciodată.

Rezerva Federală a Statelor Unite (pe scurt, Fed - n. trad.), Banca Angliei, Banca Japoniei şi altele deţin obligaţiuni în valoare de 10 trilioane de dolari. China, petro-puterile şi altele deţin alte 10 trilioane. În total, ele au investit 20 de trilioane de dolari, adică aproximativ echivalentul a 25% din PIB mondial. Ele sunt piaţa. De aceea aluziile Fed la reducerea graduală au devenit atât de nevralgice şi de aceea îi urmărim atenţi, cu toţii, pe chinezi, să întrezărim un indiciu privind politica lor.

Vom vedea mâine dacă Ben Bernanke, preşedintele Fed, va da vreun semn, după scandalurile de pe pieţe din ultimele trei săptămâni, atenuate de revoltele în cascadă din BRICS şi mini-BRICS; sau dacă va menţine cursul actual şi Fed va trece la reducerea graduală mai devreme. Investitorii cred că va da într-adevăr un semn, suficient să amâne ziua judecăţii cu alt ciclu investiţional de trei luni, ceea ce interesează fondurile de investiţii; şi dacă nu dă niciun semn, nu o va face pentru că economia îşi revine rapid. Poate că Bernanke va face din nou pe plac, ştiind că economia Statelor Unite nu a absorbit total şocul reducerilor fiscale, cele mai mari din ultima jumătate de veac. [...]

Nu ar trebui să fim surprinşi dacă Bernanke va vorbi pe un ton dur şi nu ar trebui să subestimăm implicaţiile, dacă o va face. Explicaţia a dat-o Jan Loeys, de la JP Morgan, într-o notă scrisă săptămâna trecută: "În ciclul actual, în care reducerea ratelor a fost însoţită de cumpărarea de active pe scară largă, sfârşitul perioadei banilor obţinuţi uşor este mai greu de stabilit. Sfârşitul regimului actual al banilor obţinuţi uşor va avea un impact mai mare decât precedentele. Experienţa ne-a învăţat că, cu cât durează aceste regimuri mai mult, cu atât se obişnuiesc mai mult pieţele cu ele şi devin dependente. Sfârşitul unui asemenea regim seamănă cu scuturatul unui pom, fără a şti cine sau ce va cădea." Brazilia, Africa de Sud şi Turcia au început deja să cadă. (sursele: capital, rador) 

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană (UE) au decis ca recapitalizarea...

Deponenţii negarantaţi, buni de plată dacă banca are problem. Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană (UE) au decis ca recapitalizarea băncilor aflate în dificultate să fie suportată de acţionarii acestora, de deţinătorii de obligaţiuni, precum şi de persoanele care au depozite mai mari de 100.000 euro. Decizia, care, pentru a deveni lege, trebuie să fie agreată cu Parlamentul European, reprezintă un pas înainte către crearea unei uniuni bancare, notează presa internaţională.  Un acord final cu privire la mecanismul cunoscut sub numele de "bail-in" este o precondiţie pentru injectarea de capital în băncile cu probleme din fonduri comune de salvare. Dacă măsura va ajunge să fie aplicată, aceasta va afecta puternic relaţia dintre bănci şi deponenţi, consideră analistul economic Florin Cîţu. "Până de curând, depozitele erau privite ca având un grad ridicat de siguranţă. Acum, deponenţii negarantaţi pot ajunge în situaţia de a fi trataţi similar investitorilor şi creditorilor băncilor, luând parte la afacerea bancară", ne-a declarat domnia sa. O astfel de ipostază ar putea duce la o reticenţă în constituirea depozitelor bancare cu o valoare totală care depăşeşte 100.000 euro la o instituţie de credit, existând posibilitatea orientării clienţilor către instrumente mai lichide, explică Florin Cîţu. "Este prea devreme să spunem care vor fi efectele unei astfel de decizii, dar vom fi martorii unui exerciţiu interesant. Deponenţii vor alege, probabil, să îşi împartă resursele la mai multe bănci, pentru a se situa sub plafonul de 100.000 euro. Acest lucru ar putea să afecteze segmentul de private banking. De asemenea, atunci când o persoană va studia posibilitatea constituirii unui depozit, ar putea solicita mai multe informaţii cu privire la situaţia financiară a băncii respective, pentru a estima cât de sigur este plasamentul său", a adăugat economis¬tul.
În cazul în care depozitele bancare se vor diminua, ca urmare a măsurii agreate de miniştrii de finanţe din UE, acest lucru ar afecta negativ sistemul bancar, care ar fi lipsit de principala sa sursă de finanţare, subliniază Florin Cîţu.  Oficialii europeni au prezentat în termeni laudativi acordul, care ar putea să se aplice începând cu anul 2018. Ministrul de finanţe al Olandei, Jeroen Dijsselbloem, care este şi şeful grupului de miniştri de finanţe din zona euro (EUROGRUP), a afirmat că acesta se constituie într-un pas major pe drumul către crearea uniunii bancare şi îndepăratea de utilizarea fondurilor publice pentru recapitalizarea băncilor cu probleme. Şi Ewald Nowotny, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Centrale Europene (BCE), susţine că acordul urmează să sporească încrederea în sistemul bancar şi că "înseamnă, de asemenea, că nu în toate situaţiile cetăţenii sunt cei care trebuie să plătească facturile, dacă există o problemă".  În timp ce depozitele mai mici de 100.000 euro sunt scutite de utilizarea la recapitalizarea băncilor, depozitele negarantate ale persoanelor fizice şi ale companiilor mici vor avea statut preferenţial în rândul instrumentelor care urmează să fie folosite pentru asigurarea resurselor financiare.  Înainte ca fondurile de rezoluţie să poată să fie utilizate, este nevoie ca procesul de "bail-in" să cuprindă 8% din valoarea pasivelor totale. Totodată, ţările au un spaţiu de manevră mai mare în efortul de a pune la adăpost anumiţi creditori, în circumstanţe definite. Autorităţile europene nu sunt primele care doresc utilizarea de pasive pentru recapitalizarea băncilor cu probleme, proiectul de buget pentru acest an al guvernului canadian şi rezoluţia "băncii deschise" (open bank resolution) a Băncii Centrale a Noii Zeelande conţinând prevederi similare.   sursa hotnews (ALEXANDRU SÂRBU)

BNR - placa rulanta a derularii spagilor Europenilor de la Bruxelles

Leul se tranzactiona joi cu circa 30 de minute inaintea cotatiei oficiale a BNR la un curs de 4,44/eur. Sesiunea de miercuri a fost foarte asemanatoare cu cea precedenta, leul intarindu-se pe volume foarte mari, evolutie care inca o data nu a fost reflectata de lipsa de tendinta din pietele regionale, unde si tranzactiile au fost mai reduse decat de obicei. Noutatea vine insa din faptul ca leul a fost apreciat la un moment dat cu 1,6%, insa nu a pastrat decat jumatate din acest avans pana la finalul zilei", se arata intr-un raport al economistilor ING. "Date fiind volumele mari (care, conform indiciilor, sunt depasite doar de cele din Octombrie 2008), credem ca miscarea a fost dictata de platile licentelor telecom si totodata, ca ajustarea avansului initial este rezultatul interventiilor bancii centrale", se mai arata in raport. Interventii valutare realizate cu scopul de a reduce volatilitatea par a se inscrie intr-un scenariu plauzibil, intrucat, la un moment dat, leul se apreciase cu circa 3% in ultimele doua sedinte. Daca temerile noastre legate de interventii sunt sustinute si de realitate, credem ca cea mai mare parte a impulsului dat de platile licentelor telecom s-a disipat deja. De aceea, dar si fiindca sentimentul din pietele europene este usor negativ, prognozam ca leul va pierde usor teren azi.
Intr-o alta nota, Acordul Stand-By cu titlu preventiv s-a incheiat cu succes dupa doi ani. Aceasta stire nu a influentat vizibil pietele, confirmand astfel ca nu a constituit o surpriza. Insa raportul final pozitiv al FMI este din pacate umbrit de faptul ca Romania a avut nevoie de trei derogari de la criteriile de performata (pentru activele externe nete ale BNR, balanta fiscala guvernamentala si arierate). Acesta sugereaza faptul ca negocierile pentru un urmator nou acord par usor mai dificile decat inainte de acest anunt.  Ratele ON au crescut ieri, posibil pe fondul evenimentului mai putin obisnuit al platilor licentelor telecom catre trezoreria statului. Totusi, cele 20pb in cresteri ale ratelor ON pana la 5% ieri nu au avut ecou in ratele pentru
scadente mai indepartate de pe curba FX swap. Acestea sugereaza ca presiunea pe finantare este de asteptat sa fie temporara, fapt ce ar fi putut ajuta totodata la corectia de 2-3pb a cresterilor din sedinta precedenta pentru randamentele titlurilor de stat in lei. (Sursa DP- HotNews)