sâmbătă, 1 aprilie 2017

Guvernul britanic refuza, deocamdata, sa garanteze drepturile cetatenilor UE
Barnier a precizat ca reciprocitatea, continuitatea si nediscriminarea ar trebui sa fie principii de baza, adaugand ca va dura, probabil, cateva luni pentru a obtine o astfel de garantie.  Negociatorul UE, fost comisar pentru servicii financiare, obisnuit sa lucreze cu Londra, a explicat ca sunt trei conditii pentru a ajunge la un acord pentru Brexit in decurs de doi ani prevazuti de normele UE.  Partile trebuie sa dea dovada de transparenta si sa spuna adevarul despre ce inseamna parasirea blocului comunitar, sa indeparteze incertitudinile privind oamenii, banii si granitele si sa negocieze chestiunile in ordinea corecta, considera Barnier.  El a avertizat ca scenariul iesirii Marii Britanii din UE fara un acord, asa cum au sugerat unele de voci de la Londra, este o posibilitate, insa nu una dorita de Bruxelles.
Unii eurosceptici din Guvernul conservator al lui May au spus ca nici un acord – ceea ce ar insemna, de exemplu, ca Marea Britanie s-ar intoarce la taxele vamale ale Organizatiei Mondiale a Comertului – ar fi o varianta mai buna decat un acord prost sau daca ruperea de UE nu ar fi totala.  Barnier a atras, insa, atentia ca lipsa unui acord ar putea duce la cozi lungi de camioane in orasul-port britanic Dover, la perturbarea curselor aeriene din si spre Marea Britanie si la o penurie de combustibil nuclear pentru centralele Regatului Unit.  El a admis ca ar putea fi nevoie de un acord de tranzitie, care ar trebui sa fie bazat pe normele UE, sa intre sub jurisdictia instantelor UE si sa aiba o durata limitata.

vineri, 31 martie 2017

Bucuresti  -- Executivul invocă o recomandare a FMI din 17 martie pentru excluderea instituţiilor bancare de sub incidenţa ordonanţei privind guvernanţa corporativă în companiile de stat. Asta înseamnă că procesul de selecţie a conducerii CEC Bank, care este deja într-un stadiu avansat, va fi suspendat. Lista scurtă cuprinde 27 de nume, respectiv trei propuneri pentru fiecare poziţie. Săptămâna viitoare urma ca aceşti candidaţi să trimită către Comisia de selecţie din cadrul MFP scrisori de intenţie, urmate de un interviu. După finalizarea procesului, lista se trimitea către BNR pentru avizare. "La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, încetează de drept procedurile de selecţie a membrilor consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere la instituţiile de credit, declanşate conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi contractele încheiate în legătură cu aceste proceduri de selecţie cu experţii independenţi specializaţi în recrutarea resurselor umane, dacă este cazul. Plata serviciilor prestate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă în cadrul contractelor încheiate cu experţii independenţi specializaţi în recrutarea resurselor umane, în legătură cu procedurile de selecţie menţionate la alin.(1), se face de către contractant, în condiţiile legii", se arată în proiectul Ordonanţei transmisă astăzi la Guvern..Firma căştigătoare a fost desemnată Transearch International, contractul atribuit având o valoare de 80.100 de lei, fără TVA.

vineri, 24 martie 2017


Bucuresti - Dezastrul  privind evaluarea proiectelor privind dezvoltarea comunităţilor marginalizate...Evaluarea proiectelor 4.1/4.2 a fost viciata masiv de catre AMPOCU prin nota interna privind abordarea unitara a procesului de evaluare, nota semnata de directorul AMPOCU Vladimir Rovintescu. Conform notei transmise evaluatorilor, AMPOCU stia de existenta problemelor privind nefunctionalitatea sistemului informatic mysmis dar nu au fost cerute clarificari pentru documentele care lipseau din sistemul informatic. In plus, anumite documente au fost omise in mod intentionat de la solicitarea clarificarilor. Prin aceasta nota interna AMPOCU  expune Romania actiunilor in instanta chiar cu riscul de a fi blocate proiectele POCU deoarece devine clara favorizarea anumitor aplicanti si dezavantajarea altora din moment ce nu a solicitat clarificari decat selectiv desi era cunoscuta nefunctionalitatea sistemului informatic mysmis. Nota interna reprezinta un important suport pentru formularea contestatiilor privind maniera in care au fost evaluate proiectele cat si pentru viitoare actiuni in instanta ale aplicantilor indreptate impotriva autoritatilor. Respingerea unui procent de 80% din proiectele depuse reprezintă un eşec care trebuie asumat de autorităţile române, eşec care necesită demisia conducerii AMPOCU şi evaluarea corecta a proiectelor response.

joi, 23 martie 2017

Aplicantii pentru Fondurile Europene solicita:
  • Demisia/demiterea urgenta a conducerii AMPOCU pentru incompetenta, vicierea rezultatelor evaluarii prin imixtiunea nepermisa in activitatea evaluatorilor si schimbarea criteriilor de evaluare in mod contrar prevederilor Regulamentelor europene, prevederilor ghidurilor Orientari generale si conditii specifice precum si metodologiei de evaluare, chiar cu riscul ca Romaniei sa-i fie blocat POCU din cauza actiunilor in instanta care vor fi formulate de aplicantii dezavantajati;
  • Evaluarea corecta a proiectelor respinse, solicitarea de clarificari exprese pentru toate documentele si informatiile care lipsesc din sistemul informatic sau care au fost eronat formulate si care au constituit motiv de respingere a proiectelor (desi conducerea AMPOCU avea cunostinta de deficientele sistemului informatic, conform circularei interne) si corijarea erorilor de calcul inerente elaborarii unui proiect de asemenea complexitate;
  • Suplimentarea fondurilor alocate proiectelor 4.1/4.2 deja lansate, avans in vedere ca majoritatea proiectelor au fost realizate profesionist (asa cum a fost stipulat in discutia din data de 27.02.2017 de la sediul MFE) in loc sa fie relansat apelul de proiecte, fapt care ar duce la intarzierea nepermisa a implementarii proiectelor 4.1/4.2;
  • intalnire urgenta cu ministrul fondurilor europene Rovana Plumb, solicitare formulată deja prin scrisoarea deschisa nr. 12347 din data de 6 martie 2017. Intalnirea este utila pentru a identifica metode de rezolvare a situatiei proiectelor depuse pentru apelurile 4.1/4.2 cat si pentru a eficientiza deblocarea, contractarea si implementarea proiectelor deja depuse.
  • Instalarea unei conduceri performante la nivelul AMPOCU, conducere care sa asigure optimizarea absorbtiei fondurilor europene in domeniul POCU prin introducerea unor ghiduri cu precizari clare, debirocratizare in ceea ce priveste numarul enorm de documente cerute in faza de elaborare si depunere a proiectelor si o comunicare transparenta si civilizata la adresa aplicantilor si beneficiarilor fără de care nu se poate vorbi de absorbţie.

marți, 21 martie 2017

  "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, va atrage 8 miliarde de euro (8,6 miliarde de dolari) prin vânzarea de acţiuni cu un discount de 35% faţă de cotaţia acestor titluri la data de 17 martie, pe piaţa din Frankfurt. Astfel, banca urmăreşte să-şi consolideze situaţia financiară şi să stimuleze creşterea sa. "Deutsche Bank" va emite 687,5 milioane de acţiuni noi, la un preţ de 11,65 fiecare, faţă de 17,86 euro/titlu la finele săptămânii trecute, conform Bloomberg. Acţionarii actuali vor putea cumpăra un titlu nou pentru fiecare două deţinute. Vânzarea, care va avea loc în perioada 21 martie-4 aprilie, va fi a patra efectuată de "Deutsche Bank" din 2010 până în prezent.  Directorul executiv al instituţiei financiare, John Cryan, care anunţase iniţial că nu vrea să recurgă la o majorare de capital, s-a răzgândit în această lună, după ce preţul acţiunilor băncii aproape s-a dublat faţă de un minim atins în septembrie, iar "Deusche Bank" nu a reuşit să găsească un cumpărător pentru divizia sa de consumer banking. În ultimii doi ani, "Deutsche Bank" a înregistrat pierderi nete de peste 8 miliarde de euro, din cauza costurilor legate de litigii şi a reducerii riscurilor la divizia de investiţii. Luna aceasta, "Deutsche Bank" a anunţat "o schiţă, o strategie", care include reorganizarea unor operaţiuni ale sale, renunţarea la planul de vânzare a diviziei retail "Postbank" şi promovarea a doi executivi în funcţia de directori generali adjuncţi. Majorarea de capital pe care o pregăteşte "Deutsche Bank", alături de listarea parţială a diviziei de management al activelor şi vânzarea altor active, ar trebui să ridice rata de capital a băncii la peste 13%, de la 11,9% la finele lui 2016, conform Bloomberg. În februarie, grupul chinez HNA, deţinut de miliardarul Chen Feng, a preluat o participaţie de 3,04% din "Deutsche Bank" şi ar putea achiziţiona mai multe acţiuni ale băncii germane, conform unor surse citate de Reuters.

luni, 20 martie 2017

Un conflict commercial între Uniunea Europeană şi Statele Unite ar fi în dezavantajul ambelor părţi, atrage atenţia Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, într-un interviu acordat revistei germane Bild, informează Mediafax.  Juncker a criticat din nou atitudinea preşedintelui Donald Trump de a saluta ieşirea Marii Britanii din UE.  "Chiar vor americanii să ajungă la război comercial cu Europa? Un război comercial ar fi dăunător atât intereselor Europei, cât şi intereselor Statelor Unite", a afirmat Jean-Claude Juncker într-un interviu acordat revistei germane Bild.  Juncker a atras atenţia că Uniunea Europeană tratează cu seriozitate tonul protecţionist al lui Donald Trump şi se pregăteşte pentru orice situaţie în relaţiile comerciale bilaterale.  Juncker a făcut aceste declaraţii în contextul întrevederii pe care cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avut-o vineri, la Washington, cu preşedintele SUA, Donald Trump. Cu această ocazie, Angela Merkel a pledat pentru reluarea negocierilor între Uniunea Europeană şi Statele Unite pe tema Tratatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP).  Joi, Steven Mnuchin, secretarul american al Trezoreriei, a dat asigurări că Washingtonul nu vrea conflicte comerciale, însă unele acorduri internaţionale ar trebui, în opinia lui, revizuite.